Joe Biden critică dur decizia Curții Supreme privind imunitatea lui Donald Trump. „Nu există regi în America. Nimeni nu e mai presus de lege”

Joe Biden critică dur decizia Curții Supreme privind imunitatea lui Donald Trump. „Nu există regi în America. Nimeni nu e mai presus de lege”

Președintele american Joe Biden a criticat luni hotărârea Curții Supreme a Statelor Unite de a-i acorda predecesorului său, Donald Trump, imunitate extinsă împotriva acuzațiilor penale conform cărora a încercat să anuleze rezultatul alegerilor prezidențiale din 2020. E un „precedent periculos” care a răsturnat principiul de bază al egalității în fața legii, a spus Biden, relatează The Guardian și CNN, citat de News.ro.

Majoritatea conservatoare a Curții Supreme, la crearea căreia a contribuit Donald Trump, a constatat că președinții sunt protejați de urmărirea penală pentru acțiuni oficiale care se extind la „perimetrul exterior” al funcției lor, dar ar putea face obiectul unor acuzații pentru conduita adoptată în mod personal sau privat.

Într-un discurs de cinci minute susținut la Casa Albă, liderul american a declarat că hotărârea luată cu 6-3 „subminează statul de drept” și a adus un „deserviciu teribil poporului acestei națiuni” pentru că înseamnă că este mult mai puțin probabil ca Trump să fie tras la răspundere din punct de vedere juridic pentru incitarea unei mulțimi să lanseze un atac asupra Capitoliului SUA la 6 ianuarie 2021.

„Nimeni nu este mai presus de lege, nici măcar preşedintele”

„Nu există regi în America. Fiecare, fiecare dintre noi este egal în faţa legii. Nimeni, nimeni nu este mai presus de lege, nici măcar preşedintele Statelor Unite”, a spus Joe Biden.

„Odată cu decizia de astăzi a Curții Supreme privind imunitatea prezidențială, acest lucru s-a schimbat fundamental în toate scopurile practice. Decizia de astăzi înseamnă aproape sigur că nu există practic limite la ceea ce poate face președintele. Acesta este un principiu fundamental nou. Este un precedent periculos, pentru că puterea funcției nu va mai fi constrânsă de lege, inclusiv de instanța supremă din Statele Unite, singurele limite vor fi autoimpuse doar de președinte”, a mai afirmat liderul de la Casa Albă.

De asemenea, Biden a declarat că hotărârea Curții Supreme înseamnă că va fi în mâinile alegătorilor decizia dacă Donald Trump merită să i se încredințeze din nou președinția SUA.

„Acum, poporul american trebuie să facă ceea ce instanța ar fi trebuit să fie dispusă să facă și nu va face. Poporul american trebuie să se pronunțe cu privire la comportamentul lui Donald Trump. Poporul american trebuie să decidă dacă dorește să îi încredințeze (…) încă o dată, președinția lui Donald Trump, știind acum că acesta va fi mai îndrăzneț să facă orice dorește, oricând dorește să o facă”, a avertizat democratul.

Decizia Curții Supreme probabil va întârzia şi mai mult procesul federal al lui Donald Trump referitor la acţiunile sale din 6 ianuarie 2021. Instanța a respins o decizie din februarie a unei curți federale de apel care stabilise că Trump nu beneficiază de imunitate pentru presupusele infracțiuni comise în perioada mandatului său de președinte.

Discursul lui Joe Biden de luni vine în contextul crizei legate de candidatura sa la alegerile prezidențiale, democrații întrebându-se dacă ar trebui să fie înlocuit din cursa electorală în urma prestației sale slabe din prima dezbatere cu Donald Trump, când nu a reușit să contracareze eficient multiplele declarații false ale republicanului, s-a exprimat frecvent greșit și a avut momente de blocaj.

Foto: Profimedia