Joe Biden, reacție emoționantă după ce fiul său a fost găsit vinovat. Hunter Biden riscă 25 de ani de închisoare

Joe Biden, reacție emoționantă după ce fiul său a fost găsit vinovat. Hunter Biden riscă 25 de ani de închisoare

Joe Biden a subliniat faptul că acele infracțiuni au fost comise într-un moment în care Hunter Biden era dependent de droguri, însă în acest moment fiul său este un om curat, care și-a învins dependența. În urmă cu patru zile, Joe Biden anunța că nu își va grația fiul dacă acesta va ajunge după gratii.

Joe Biden, reacție emoționantă după ce fiul său a fost găsit vinovat

“Jill și cu mine ne iubim fiul și suntem foarte mândri de omul care este astăzi. Atât de multe familii care au avut persoane dragi care s-au luptat cu dependența înțeleg sentimentul de mândrie văzând că cineva pe care îl iubești a ieșit cu bine pe partea cealaltă și este atât de puternic și rezistent în recuperarea sa.

Așa cum am spus și săptămâna trecută, voi accepta rezultatul acestui caz și voi continua să respect procesul judiciar în timp ce Hunter ia în considerare un apel. Jill și cu mine vom fi mereu alături de Hunter și de restul familiei noastre cu dragostea și sprijinul nostru. Nimic nu va schimba asta vreodată”, a scris președintele Joe Biden pe X.

Hunter Biden, fiul președintelui Joe Biden, a fost găsit vinovat pentru că a mințit că era consumator de droguri în momentul în care și-a achiziționat o armă în octombrie 2018. Hunter Biden devine primul fiul al unui președinte american în funcție care este judecat și găsit vinovat, astfel riscând să ajungă după gratii.

Juriul care l-a găsit pe Hunter Biden vinovat era format din 12 membri de la tribunalul federal din Wilmington, Delaware. Hunter Biden a fost găsit vinovat pentru toate cele trei capete de acuzare formulate împotriva sa și a fost deja comparat cu situația lui Donald Trump, un alt personaj controversat care are toate șansele să ajungă după gratii.

Hunter Biden riscă 25 de ani de închisoare

Joe Biden a fost acuzat de multe ori de republicani și de Donald Trump că folosește sistemul judiciar pentru a se răzbuna pe cine dorește, însă democrații au subliniat că tocmai cazul lui Hunter Biden e dovada că justiția din SUA e independentă. De altfel, Joe Biden a anunțat deja că nu are nicio intenție să-și grațieze fiul dacă va fi condamnat la închisoare.

În timpul procesului lui Hunter Biden au depus mărturie fosta soție, o fostă iubită și cumnata lui Hunter Biden, toate declarațiile indicând asupra faptului că bărbatul era dependent de droguri. Astfel, în momentul în care a răspuns ”nu” la întrebarea ”sunteți dependent de droguri” atunci când a completat un chestionar înainte de a-și cumpăra o armă, Hunter Biden știa că riscă să ajungă după gratii.

Avocații lui Hunter Biden au încercat să explice că Hunter Biden nu mai folosea droguri atunci când a cumpărat arma, lucru susținut și de fiica sa, Naomi Biden. Cazul Hunter Biden a fost intentat de un procuror special numit de administrația Trup, David Weiss. Weiss l-a acuzat pe Hunter biden de trei infacțiuni foarte grave și șase infracțiuni fiscale minore, pentru că nu ar fi plătit impozite de 1,4 milioane de dolari pentru că avea nevoie de bani pentru droguri, escorte și mașini de lux.

Hunter Biden a pledat nevinovat la toate aceste acuzații, însă nu a fost crezut de jurați. Un alt proces îl așteaptă pe fiul lui Joe biden pe 5 septembrie, la Los Angeles. Experții în drept spun că Hunter Biden poate să ajungă după gratii 25 de ani, deși în cazuri similare pedepsele aplicate sunt mult mai scurte.