Jordan Chiles, prima reacție după ce a primit bronzul olimpic la sol în urma contestației: „Cuvintele nu pot exprima cât de mândră sunt de mine”

Jordan Chiles, prima reacție după ce a primit bronzul olimpic la sol în urma contestației: „Cuvintele nu pot exprima cât de mândră sunt de mine”

Gimnasta americană Jordan Chiles, medaliată cu bronz la proba de sol de la Jocurile Olimpice, a transmis un mesaj adresat atât celor care o susțin, cât și celor care o acuză că nu merita să urce pe podium în finala de luni, în urma unei contestații, relatează ABC News și Gazeta Sporturilor.

După toate numerele finalistelor la sol, România a fost, pentru scurt timp, pe podium la gimnastică artistică.

Ana Maria Bărbosu a ocupat locul 3, în ierarhia inițială cu 13.700, la fel cât obținuse și Sabrina Maneca Voinea (inițial, pe 4), însă arbitrii au aprobat o contestație a gimnastei Jordan Chiles, aflată atunci pe locul 5 și i-au mărit acesteia nota la 13.766, suficient cât să urce pe ultima treaptă a podiumului.

„Au fost atât de multe emoții, atât de multe lucruri care mi-au trecut prin minte când am aflat că am primit acea medalie de bronz”, a dezvăluit, marți, Jordan Chiles pentru „Good Morning America”.

„Trec printr-o mulțime de sentimente. Încă sunt sub emoțiile avute noaptea trecută și încerc să trăiesc fiecare moment cu familia și prietenii. Încerc să mă relaxez cât pot de bine. În acest moment tocmai m-am bucurat de timpul petrecut aici (n.r. – la Paris), la Disney”, a adăugat Jordan Chiles.

După finala de la sol, rețelele sociale ale gimnastei americane au fost „invadate” de urmăritori ai gimnasticii, mulți dintre ei români. Aceștia au lăsat sute de comentarii în care o acuză că „a furat medalia”.

„Cuvintele nu pot exprima cât de mândră sunt de mine. A fost o experiență uimitoare, iar fata voastră este acum o medaliată la individual! Vă mulțumesc tuturor pentru iubirea și sprijinul vostru, apreciez cu adevărat! Gimnastica mea vorbește mai tare decât cuvintele multor oameni. Am reușit!”, a replicat Jordan Chiles.

Sabrina Voinea a contestat penalizarea cu o zecime de punct, însă contestaţia sa nu a fost acceptată. Arbitrele au considerat că Sabrina a ieșit de pe covor.

Mama sportivei, care-i e și antrenoare, fosta gimnastă Camelia Voinea, a anunțat retragerea Sabrinei din sport.

În urma acestui scandal, FRG a solicitat Federației Internaționale de Gimnastică analiza detaliată și justificarea notelor luate de Sabrina Voinea în urma exercițiului de la sol.

FOTO: Hepta

  

  

Please follow and like us:
Pin Share