Județul din România care a fost luat cu asalt de muncitori din Nepal, Sri Lanka și India. În ce domenii lucrează

Județul din România care a fost luat cu asalt de muncitori din Nepal, Sri Lanka și India. În ce domenii lucrează

În multe zone, inclusiv în Olt, prezența muncitorilor din alte țări devine tot mai frecventă, chiar și în locuri unde, anterior, necesarul de personal era acoperit local. De-a lungul ultimilor ani, numărul acestora a crescut semnificativ, fiind de patru ori mai mare decât în 2017.

Ce județ găzduiește cei mai mulți muncitori străini

Forța de muncă insuficientă este o problemă pentru angajatori, iar aducerea de lucrători din afara Uniunii Europene este o soluție tot mai populară. În prezent, județul Olt găzduiește 2.601 muncitori străini, față de mai puțin de 700 în urmă cu șapte ani, conform adevărul.ro.

Cei mai mulți provin din India (358), Sri Lanka (339), Turcia (326), Nepal (264) și Vietnam (260), iar peste 90% dintre aceștia sunt bărbați, lucrând preponderent în construcții, metalurgie, industria textilă și alimentația publică. În județ sunt și 329 de cetățeni UE, majoritar din Italia, Germania și Spania.

Cu toate că numărul străinilor care muncesc în Olt este în continuă creștere, în acest an s-a remarcat o reducere a cererilor pentru avize de muncă. În primele opt luni din 2023, au fost înregistrate 1.060 de cereri, însă în aceeași perioadă din 2024 au fost depuse doar 457.

De ce s-au înregistrat scăderi pentru cererile de avize de muncă

Această scădere poate fi atribuită noilor condiții impuse angajatorilor pentru obținerea avizelor, dar și trecerii la un sistem electronic de programare, similar cu cel utilizat pentru pașapoarte. Acest sistem face ca angajatorii să caute în mod activ locuri disponibile, inclusiv în județele vecine, pentru a obține avizele necesare, mai scrie sursa citată.

„Noile modificări aduse aplicației Portal IGI oferă posibilitatea de a alege data și ora la care solicitanții doresc să se prezinte la ghișeu, iar cererile privind obținerea avizelor de angajare în muncă și detașare sunt preluate exclusiv în baza unei programări prin intermediul acestei aplicații, astfel fiind eliminate cozile de așteptare la ghișeu.

Printre cele mai importante modificări legislative aduse cadrului legal în cazul avizelor de angajare în muncă este faptul că termenul de valabilitate al adeverinţei cu privire la forţa de muncă disponibilă pentru locul de muncă vacant a crescut la 90 de zile anterior depunerii cererii”, a menționat comisarul Cristian Matea, șeful Biroului pentru Imigrări Olt.

De asemenea, cererea pentru avizul de muncă este depusă de angajator, doar prin intermediul unei programări realizate pe aplicația Inspectoratului General pentru Imigrări.

Documentația necesară include copii de pe pașaportul angajatului și verificări privind situația juridică a acestuia și a angajatorului. Dacă toate cerințele sunt îndeplinite, avizul se eliberează în termen de 30 de zile.

„Sunt firme de construcții care aduc loturi mari de străini. Există și neplăcerea în care unii străini aleg să-și înceteze contractele de muncă la câteva luni distanță și atunci ei sunt nevoiți să-și găsească alți angajați”, a mai precizat Matea.

Please follow and like us:
Pin Share