Juncker, avertisment pentru Ursula. ”Oricine se apropie prea mult riscă să cadă pe fereastră”

RMAG news

Jean-Claude Juncker, fost președinte al Comisiei Europene, a avertizat Partidul Popular European (PPE), din care și el face parte, să nu se alieze cu partidele suveraniste şi de extremă-dreaptă în Parlamentul European ce va rezulta din alegerile din 9 iunie. El a făcut declarația în contextul în care Ursula von der Leyen, actuala șefă a Comisiei, a dat de înțeles că nu exclude o astfel de alianță pentru a-și asigura un nou mandat.

„Văd un viraj către dreapta în interiorul PPE şi mă lupt împotriva acestuia. Oricine se apropie prea mult de dreapta riscă să cadă pe fereastră. Ar fi bine ca PPE să stea la o mie de kilometri distanţă de virajul generalizat către dreapta”, a declarat Jean-Claude Juncker, potrivit EFE, citată de Agerpres.

Sondajele arată că grupurile politice progresiste, respectiv popularii (PPE), socialiştii (S&D), Verzii şi Renew, vor putea să formeze o majoritate în noul Parlament European, dar intenția de vot pentru acestea e mai scăzută față de scrutinul precededent, pe fondul nemulţumirii electoratului faţă de migraţia ilegală sau evoluţiile economice.

În acest context, Ursula von der Leyen a dat de înţeles că dacă nu va beneficia de majoritatea dorită pentru a obţine un nou mandat, ar fi deschisă unei înţelegeri cu grupul conservatorilor. Ea a menționat-o pe şefa guvernului italian, Giorgia Meloni, al cărei partid ”Fratelli d’Italia” (Fraţii Italiei) se află în acest grup.

The post Juncker, avertisment pentru Ursula. ”Oricine se apropie prea mult riscă să cadă pe fereastră” appeared first on Cotidianul RO.