Kamala Harris, așteptată să-și anunțe coechipierul pentru Casa Albă. Doi guvernatori sunt considerați favoriți

Kamala Harris, așteptată să-și anunțe coechipierul pentru Casa Albă. Doi guvernatori sunt considerați favoriți

Candidata Partidului Democrat la preşedinţia SUA, Kamala Harris, este foarte aproape de a decide asupra partenerului său de cursă (candidatul la vicepreședinție), având de ales între doi guvernatori, și anume Josh Shapiro (Pennsylvania) și Tim Waltz (Minnesota), relatează Reuters, potrivit news.ro.

Kamala Harris își va anunța opțiunea marți, înainte de prima sa apariţie publică programată alături de coechipierul său, în cursul serii, la Universitatea Temple din Philadelphia, spun trei surse apropiate dosarului.

Mitingul de la Universitatea Temple va da startul unui turneu de cinci zile în şapte oraşe din statele care vor decide probabil câştigătorul alegerilor prezidențiale programate pe 5 noiembrie în Statele Unite.

Sursele Reuters au spus că nu este încă clar dacă Harris a luat o decizie finală în privinţa vicepreşedintelui. Speculaţiile s-au concentrat pe şase politicieni în total: patru guvernatori, un senator şi un secretar de cabinet din administraţia Biden.

Harris şi-a încheiat căutarea coechipierului prin discuţii purtate duminică, la reședința sa de la Observatorul Naval, cu trei candidaţi de top: Walz, Shapiro şi senatorul Mark Kelly din Arizona.

Senatorul Kelly, fost astronom, a provocat agitaţie duminică seara, când a postat pe X: „Acum, misiunea mea este să-i servesc pe locuitorii Arizonei”. Acest mesaj a fost interpretat ca un semn că nu mai este în cursă. El a şters mesajul și a publicat apoi: „Am învăţat că atunci când ţara îţi cere să serveşti, întotdeauna răspunzi chemării”.

Candidaţii vor fi informaţi luni seară sau marţi dimineaţă dacă au fost aleşi, au adăugat sursele citate de Reuters.

Pe lista scurtă a lui Harris au fost incluşi toţi politicienii albi cu un istoric de a câştiga votanţii din mediul rural, albi sau independenţi.

În weekend, Harris s-a întâlnit cu echipa sa de verificare, inclusiv cu fostul procuror general Eric Holder, a cărui firmă de avocatură, Covington & Burling LLP, a analizat finanţele şi trecutul potenţialilor candidaţi la vicepreşedinţie. Holder şi biroul său au făcut prezentări detaliate despre fiecare dintre finalişti, potrivit mai multor surse familiarizate cu procesul.

Harris cântăreşte decizia împreună cu soţul ei, Doug Emhoff, cumnatul său Tony West şi un cerc restrâns de asistenţi şi consilieri, au declarat sursele.

  

  

Please follow and like us:
Pin Share