Kate Middleton a primit o scrisoare din partea unei mame îndurerate. Ce răspuns uimitor a oferit Prințesa de Wales. ”Îmi pare rău”

Kate Middleton a primit o scrisoare din partea unei mame îndurerate. Ce răspuns uimitor a oferit Prințesa de Wales. ”Îmi pare rău”

Anul acesta a fost extrem de dificil pentru Kate Middleton. Prințesa de Wales a anunțat că suferă de cancer, iar de atunci, viața ei s-a schimbat radical. Deși nu traversează cea mai bună perioadă, soția Prințului William continuă să fie empatică cu persoanele din jur.

Kate Middleton, răspuns sincer și emoționant oferit prin intermediul unei scrisori

Kate Middleton a primit o scrisoare specială. Kirsty Kerr a decis să îi scrie Prințesei de Wales câteva rânduri în care și-a deschis sufletul. Femeia a descris greutățile prin care trece în fiecare zi fiica ei de 5 ani.

Isla, fiica lui Kirsty Kerr suferă de boală celiacă, iar copilăria ei are nuanțe de gri. Nu se poate juca cu micuții de vârsta sa și nici nu are energie ca ei. Chinul celei mici apasă pe umerii mamei în fiecare zi.

Kirsty Kerr a descris cât de grea este fiecare zi din viața fiicei sale, Isla. Femeia a sperat că va primi un răspuns încurajator din partea Prințesei de Wales.

”La cinci ani, începea să se confrunte cu probleme. Mă temeam că Isla va dezvolta un fel de anxietate în legătură cu mâncarea.”, este o parte din mesajul transmis de Kirsty Kerr.

Kate Middleton a încurajat-o și a felicitat-o pe mama micuței bolnave

Rândurile scrise din inimă de către Kirsty Kerr au primit răspuns din partea lui Kate Middleton. Chiar dacă nici pentru ea nu este cea mai ușoară perioadă, soția Prințului William își face timp și pentru problemele comunității.

Kate Middleton a răspuns la scrisoare și, în primul rând, a transmis salutări familiei lui Kirsty. În al doilea rând, Prințesa de Wales a apreciat grija de mamă pe care Kirsty i-o poartă fiicei sale, Isla.

În scrisoarea semnată de șeful corespondenței regale, Kate Middleton și-a exprimat sentimentele de bucurie pentru progresul pe care l-a făcut micuța Isla. De asemenea, a apreciat și sinceritatea mamei de a așterne totul pe foaie.

”Îmi pare rău să aflu despre dificultățile pe care le-a întâmpinat fiica ta, dar a fost încurajator să aflu despre progresul pe care l-a făcut Isla. A fost foarte frumos din partea ta să scrii așa cum ai făcut-o. Prințesa de Wales vrea să vă trimit cele mai bune urări vouă și familiei dumneavoastră.”, a fost răspunsul oficial.

Kate Middleton a luat o pauză de la îndatoririle regale care o solicitau prea mult. Prințesa de Wales își dedică timpul și energia refacerii sale și urmează cu strictețe tratamentul împotriva cancerului.

Kate Middleton este supusă unui tratament de chimioterapie. Surse apropiate Familiei Regale au susținut pentru presa internațională că Prințesa de Wales abia așteaptă să scape de procedurile medicale și vrea să se bucure cu adevărat de viață și de familie.

Please follow and like us:
Pin Share