Kaufland devine prima companie din România parte din rețeaua globală The Valuable 500 și marchează Luna Europeană a Diversității printr-o serie de acțiuni inedite dedicate persoanelor cu dizabilități

Kaufland devine prima companie din România parte din rețeaua globală The Valuable 500 și marchează Luna Europeană a Diversității printr-o serie de acțiuni inedite dedicate persoanelor cu dizabilități

Retailerul își continuă astfel angajamentul față de diversitate și incluziune, marcând noi premiere în România: aderarea la The Valuable 500, cea mai mare rețea globală de organizații angajate în incluziunea persoanelor cu dizabilități, dezvoltarea de parteneriate cu două dintre cele mai mari platforme locale dedicate candidaților, eJobs și Undelucram.ro, pentru accesibilizarea acestora, precum și organizarea unui eveniment cu experiențe imersive la MINA (Museum of Immersive New Art).

The Valuable 500 a fost lansată în 2019 la Forumul Economic Mondial, având ca scop redefinirea standardelor globale pentru egalitate și incluziunea persoanelor cu dizabilități. Inițiativa vizează implicarea a 500 de companii private pentru a valorifica potențialul economic și social al celor 1.3 miliarde de persoane cu dizabilități la nivel mondial.

În luna mai, Kaufland a derulat o serie de inițiative care să contribuie la integrarea pe piața muncii a persoanelor cu dizabilități, cu ocazia împlinirii a 5 ani de la lansarea programului A.C.C.E.S. (Angajare de Candidați cu Cerințe și Evoluții Speciale) și marcarea Lunii Europene a Diversității.

Pe lângă continuarea demersurilor de accesibilizare a spațiilor fizice din magazinele și sediile companiei, Kaufland este una dintre primele organizații locale care a început să facă demersuri pentru asigurarea accesului persoanelor cu dizabilități în mediul online. Astfel, compania își dorește să asigure candidaților cu dizabilități posibilitatea de a aplica online la cele peste 500 de locuri de muncă pe care angajatorul le are deschise pentru aceștia, pe diferite platforme.

„Niciun actor economic nu poate, de unul singur, acoperi toate nevoile de accesibilitate. Prin urmare, credem că parteneriatele locale și globale sunt importante pentru a avea un impact real. Suntem mândri să fim prima organizație din România care se alătură The Valuable 500, cea mai mare rețea globală dedicată incluziunii persoanelor cu dizabilități. Totodată, colaborăm cu eJobs și Undelucram.ro, alături de Accessi+, pentru a facilita accesul online al persoanelor cu dizabilități la locurile de muncă. Chiar dacă este un subiect mai puțin cunoscut, multe dintre persoanele cu dizabilități sau cu diferite deficiențe întâmpină dificultăți în navigarea pe internet, în special pe site-urile care nu sunt accesibile. De aceea, transformarea mediului digital într-un loc mai accesibil și prietenos pentru toți utilizatorii reprezintă pentru noi o continuare firească a demersurilor pe care le-am început deja pentru accesibilizarea spațiilor fizice din magazinele și sediile companiei.”, a declarat Estera Anghelescu, Director de Recrutare & Employer Branding, Kaufland România.

Accesibilizarea digitală face parte din angajamentele companiei pentru viitor, asumate odată cu aderarea la The Valuable 500, alături de creșterea numărului de angajați cu dizabilități în organizație și continuarea demersurilor de conștientizare cu privire la importanța incluziunii. Compania a inițiat deja un audit de accesibilitate pentru site-ul său de cariere, cariere.kaufland.ro, și a adaptat comunicarea pe anumite canale online pentru a asigura accesul la informații persoanelor nezăvătoare și celor care folosesc tehnologii asistive, precum și accesibilizarea documentelor electronice și oferirea de traininguri de formare.

„The Valuable 500 este o forță a schimbării, iar aderarea Kaufland România întărește capacitatea noastră de a folosi puterea companiilor pentru a impulsiona transformarea sistemică. Aplaudăm angajamentul lor de a promova incluziunea persoanelor cu dizabilități și așteptăm cu nerăbdare să colaborăm pentru a construi un viitor mai echitabil pentru toți.”, a declarat Katy Talikowska, CEO, The Valuable 500.

În cadrul evenimentului aniversar de la muzeul MINA, vizitatorii au putut explora galeria de portrete „ALT Portraits / Portrete Alternative”, ale angajaților cu dizabilități din Kaufland, printr-un concept menit să explice atât importanța utilizării textelor alternative în comunicarea online, care permite accesul persoanelor nevăzătoare la informații, cât și să prezinte o latură diferită a persoanelor cu dizabilități. Alături de expoziția de portrete au fost organizate patru experiențe senzoriale care le-au oferit participanților o imersiune în lumea dizabilităților, disponibile la muzeul MINA din București până pe data de 17 iunie. 

Pe parcursul lunii mai, reprezentanții companiei au participat la o serie de evenimente dedicate conștientizării diversității și incluziunii, precum conferința ED&I organizată de Romanian Diversity Chamber of Commerce sau DisAbility Summit care a avut loc la Palatul Parlamentului, subliniind angajamentul continuu al Kaufland pentru o societate mai incluzivă.

Toți cei care își doresc să aplice pentru un loc de muncă  în echipa Kaufland o pot face: online, pe cariere.kaufland.ro și pe cele două platforme de recrutare, ejobs.ro și Undelucram.ro, fie printr-un email la adresa cariere@kaufland.ro, telefonic la 021 91 32 sau se pot adresa colegilor de la biroul de informații din oricare magazin Kaufland din România.