Kelemen Hunor. „Iohannis e un tip răzbunător și a plătit cu prima ocazie”

RMAG news

Kelemen Hunor  a vorbit despre  eliminarea partidului său, anul trecut, din coaliția de guvernare.

Președintele UDMR spune că Iohannis i-a cerut personal ceva și pentru că a fost refuzat s-a răzbunat. Ce i-a cerut președintele nu spune însă, dar pare suficient de important dacă a dus la ezcluderea de la guvernare.

”Iohannis e un tip răzbunător și a plătit cu prima ocazie” a spus Hunor în podcastul Cluj 24.

Întrebat dacă e adevărat că UDMR a fost scos din guvern pentru că Ungaria avea o poziția aparte față de conflictul din Ucraina, liderul UDMR  dezmințit

”Este o prostie, fiindcă cei care controlează oamenii politici aveau toate informațiile necesare și ei știu că toți miniștrii noștri și UDMR-ul tot timpul au fost loiali României și au guvernat exact așa cum era stablit în programul de guvernare. Dacă ar fi existat așa ceva, să fiți siguri că ar fi intervenit cine trebuie să intervină din partea instituțiilor statului. Asta este o legendă urbană creată în jurul nostru ca să ne blocheze pe aici și pe acolo”, a spus Kelemen Hunor, potrivit Inpolitics.

”Pe de altă parte, eu am avut o înțelegere cu Iohannis. Iohannis, fiind un tip răzbunător, a plătit cu prima ocazie. Nu era o relație neplăcută. Pur și simplu, la un moment dat a avut el o așteptare la care nu am răspuns. Eu personal, că era spre mine așteptarea, nu spre altceva, fiind liderul Uniunii. Dar asta este deja trecutul, nu vreau să mă întorc acolo, nu are nicio importanță… Spre trecut nu prea mă uit în politică…”, a conchis liderul UDMR.

The post Kelemen Hunor. „Iohannis e un tip răzbunător și a plătit cu prima ocazie” appeared first on Cotidianul RO.

Please follow and like us:
Pin Share