Kreiner Adrian, bătut până la moarte. Inculpații, la judecată

RMAG news

Cei trei bărbaţi acuzaţi că l-au ucis pe omul de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată.  Doi dintre aceştia sunt arestaţi în România, iar al treilea suspect nu a fost prins şi se bănuieşte că ar fi fugit în străinătate, potrivit  Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Adrian Kreiner a fost bătut atât de grav  încât a decedat la spital în urma loviturilor.

Înainte de a-l jefui pe afaceristul sibian, cei trei inculpaţi i-au supravegheat casa şi aşa au constatat că senzorii de mişcare de pe gardul victimei nu erau activaţi.

„În cauza având ca obiect uciderea omului de afaceri Kreiner Adrian, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu din data de 31.05.2024 s-a dispus trimiterea în judecată a celor trei inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat (…) şi respectiv tâlhărie calificată (2 infracţiuni) (…) Procurorul a dispus totodată şi trimiterea în judecată a inculpaţilor pentru săvârşirea a două infracţiuni de furt calificat (…) şi a infracţiunii de conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatriculare (…), infracţiuni săvârşite pe raza teritorială a judeţului Dolj. (…) Doi dintre inculpaţi au fost trimişi în judecată în stare de arest preventiv. Cu privire cel de a-l treilea inculpat menţionăm că nu s-a reuşit identificarea locaţiei unde se ascunde astfel că mandatul de arestare preventivă emis pe numele său nu a fost pus în executare, inculpatul fiind trimis în judecată în lipsă”, se arată în comunicatul procurorilor.

Cei trei inculpaţi s-au deplasat la Sibiu, cu o femeie, care nu a rămas alături de ei, mai susţin procurorii.

Cei trei bărbaţi acuzaţi de omor au venit în România, în octombrie 2023, cu intenţia de a fura de pe mai multe proprietăţi din judeţele Dolj, Argeş şi Sibiu.

Prima spargere au dat-o în judeţul Dolj, pe urmă în Sibiu, unde cel păgubit a şi murit în urma loviturilor primite.

„În data de 29 şi respectiv 30 octombrie 2023, cei trei inculpaţi au sosit în România cu intenţia de a comite mai multe furturi în judeţele Dolj, Argeş şi Sibiu. Aceştia s-au cazat la locuinţa unei persoane din localitatea Dumbrăviţa, judeţul Timiş, unde au finalizat planul infracţional pe care l-au pus în aplicare în zilele următoare. Pentru început au hotărât să sustragă bunuri din Sadova, judeţul Dolj, din locuinţa şi magazinul unui om de afaceri din localitate. Inculpaţii au împrumutat autoturismul persoanei care îi găzduia şi s-au deplasat cu acesta în judeţul Dolj. Ajungând în Craiova, cu scopul de a îngreuna procesul de identificare, inculpaţii sustrag plăcuţele de înmatriculare ale unui autoturism parcat într-un cartier mărginaş al municipiului şi le montează pe autoturismul cu care se deplasau. În noaptea de 01/ 02.11.2023 au ajuns în localitatea Sadova şi, în timp ce unul dintre inculpaţi a asigurat paza şi supravegherea zonei, ceilalţi doi, acţionând în calitate de coautori şi purtând măşti, au pătruns prin efracţie, escaladare şi folosirea fără drept a unor chei adevărate în imobilele persoanelor vătămate de unde, după scoaterea parţială din funcţiune a sistemului de supraveghere, au sustras suma totală de 3.000 de lei şi patru ceasuri de damă, de fabricaţie daneză, marca Skagen, în valoare totală de 3.600 de lei”, mai precizează procurorii sibieni.

Cei trei inculpaţi au furat 16 ceasuri de peste 200.000 de euro şi au ameninţat-o cu moartea şi pe fiica omului de afaceri, care a scăpat cu viaţă datorită faptului că a apucat să sune la 112 şi să ceară ajutorul politiştilor.

The post Kreiner Adrian, bătut până la moarte. Inculpații, la judecată appeared first on Cotidianul RO.