Kremlinul o acuză pe Kamala Harris de „retorică neprietenoasă”. Primele reacții despre potențiala sa candidatură la Casa Albă

Kremlinul o acuză pe Kamala Harris de „retorică neprietenoasă”. Primele reacții despre potențiala sa candidatură la Casa Albă

Kremlinul susține că „nu poate” evalua „potențiala candidatură” a Kamalei Harris la Casa Albă, dar o acuză pe actuala vicepreședintă a SUA de „retorică neprietenoasă” față de Rusia.

Kamala Harris (59 de ani) intră în cursa pentru președinția SUA după aproape patru ani petrecuți ca vicepreședintă a administrației Joe Biden. Recomandată de Biden, care și-a retras candidatura, Harris ar fi cel mai bine plasată în tabăra democrată pentru a-l înfrunta pe republicanul Donald Trump.

Întrebat luni despre candidatura lui Harris, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a susținut că actuala conducere de la Kremlin „nu poate evalua”, deoarece „contribuția sa la relațiile” ruso-americane „nu a fost marcantă” în mandatul de vicepreședintă a SUA.

Ea a făcut declaraţii ce fac parte din retorica mai degrabă neprietenoasă faţă de ţara noastră”, a adăugat Peskov, citat de agențiile presă AFP și Reuters, preluate de Agerpres.

În ceea ce privește retragerea lui Biden, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a declarat că decicizia președintelui american „nu surprinde” având în vedere „tot ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani în SUA”.

Anterior, Peskov a declarat că până la alegerile din SUA, programate pe 5 noiembrie, „se pot schimba multe”. „Mai sunt patru luni până la alegeri, iar aceasta este o perioadă lungă, în care se pot schimba multe. Trebuie să fim răbdători şi să monitorizăm cu atenţie ceea ce se întâmplă. Prioritatea pentru noi este operaţiunea militară specială (războiul din Ucraina – n.r.)”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

  

  

Please follow and like us:
Pin Share