La ce secție de votare votez la alegerile din 9 iunie

La ce secție de votare votez la alegerile din 9 iunie

Pe 9 iunie, se votează primari pentru fiecare oraș sau comună, consilieri locali, președinți de consilii județene și consilieri județeni, dar și europarlamentarii care ne vor reprezenta la Parlamentul European, iar informațiile privind secțiile de votare sunt pe registrulelectoral.ro.

La ce secție votezi primarul la alegerile locale

Secțiile de votare sunt deschise în intervalul orar 7.00-22.00. Cei care la ora 22.00 se află în sediul secţiei de votare, dar şi cei care se află la rând afară, pot să voteze până până la ora 23.59.

La alegerile locale, alegătorii pot vota unde sunt arondați potrivit adresei de domiciliu sau de reședință:

în localitatea de domiciliu, adică la adresa din cartea de identitate/buletin
în localitatea de reședință, unde au viza de flotant, pe listele permanente, dacă au depus în prealabil o cerere la primăria respectivă cu 45 de zile înainte de data alegerilor sau pe listele suplimentare
alegătorii cu domiciliul în străinătate pot vota doar în țară și doar dacă și-au stabilit reședința în țară înainte de 11 aprilie. În străinătate nu se votează la alegerile locale.

Alegătorul nu mai poate vota și la secția unde este arondat conform domiciliului dacă a votat deja la secția unde are reședința sau invers. Dacă stați într-o localitate și nu aveți documente care să dovedească șederea, nu veți putea vota în localitatea respectivă.

Unde poți vota pentru europarlamentare pe 9 iunie

La alegerile europarlamentare, alegătorii pot vota în țara unde sunt arondați potrivit adresei de domiciliu sau de reședință:

în localitatea de domiciliu sau reședință, la secția unde sunt arondați, pe liste permanente
în orice altă secție de votare, în afara localității unde au reședința sau domiciliul, pe liste suplimentare

De asemenea, se poate vota și în străinătate, la oricare din secțiile de votare deschise la ambasade, consulate sau institute culturale, pe liste suplimentare. Spre deosebire de alegerile parlamentare, la europarlamentare poți vota în străinătate dacă nu ai domiciliul sau reședința stabilite acolo. Poți vota dacă locuiești acolo, ești turist sau ești în trecere în ziua respectivă.

Cum afli care este secția ta de votare

Toate informațiile privind secțiile de votare se regăsesc în Registrul Electoral, care poate fi consultat online. Site-ul culege date de geolocalizare ca să vă poată îndruma prin intermediul Gogle Maps la secția de votare.

Pe site-ul registrulelectoral.ro poți afla care este secția ta de votare introducând CNP-ul și numele de familie

După ce introduci CNP-ul și numele de familie, dacă ești înscris pe liste, apare un mesaj de validare care include adresa secției unde trebuie să te prezinți ca să votezi. Tot pe Registrul Electoral online găsești harta secțiilor de votare pentru cele patru tipuri de alegeri din 2024.