La summitul NATO de săptămâna viitoare, Ucraina va primi „veşti bune” despre apărarea aeriană, anunță un oficial american

La summitul NATO de săptămâna viitoare, Ucraina va primi „veşti bune” despre apărarea aeriană, anunță un oficial american

Un oficial cu rang înalt al Departamentului de Stat al SUA a declarat, marți, că este de aşteptat ca la summitul NATO de la Washington de săptămâna viitoare Ucraina să primească „veşti bune” în ceea ce priveşte dorinţa sa de a avea mai multe sisteme de apărare aeriană, relatează Reuters, citată de News.ro.

„Sperăm că vom reuşi să ajungem (n.r. – la un acord) la summit şi să facem noi anunţuri privind apărarea aeriană”, a declarat oficialul, vorbind sub rezerva anonimatului.

„Aţi auzit că ucrainenii sunt dornici să obţină sisteme Patriot suplimentare sau sisteme similare. Şi cred că vom avea nişte veşti bune în plus pentru ei pe acest front”, a continuat oficialul, fără a furniza alte detalii.

Liderii NATO se reunesc la Washington între 9 şi 11 iulie, pentru un summit al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord destinat în parte să marcheze cea de-a 75-a aniversare a alianţei militare.

Oficialii ucraineni îşi îndeamnă aliaţii de luni de zile să le furnizeze mai multe sisteme de apărare aeriană pentru a se apăra de atacurile frecvente cu rachete şi drone ale forţelor ruse.

România a decis săptămâna trecută să doneze către Ucraina un sistem Patriot, dată fiind deteriorarea situaţiei de securitate din ţara vecină, o decizie salutată de preşedintele Zelenski, cât şi de Washington.

FOTO: Hepta