La un pas de tragedie, doi tineri din Teleorman au văzut moartea cu ochii. Un limitator de înălțime a căzut chiar în fața lor

La un pas de tragedie, doi tineri din Teleorman au văzut moartea cu ochii. Un limitator de înălțime a căzut chiar în fața lor

Doi tineri au fost aproape de moarte după ce un limitator de înălțime a căzut chiar în fața lor. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 30 de ani și o femeie de 25 de ani.

Un limitator de înălțime s-a prăbușit peste doi tineri în Teleorman

Din fericire, victimele au fost rănite ușor și limitatorul a căzut chiar în fața mașinii în care se aflau. Totul s-a petrecut chiar în orașul Videle.

Se pare că șoferul mașinii nu a mai putut evita impactul, iar acest fapt a condus la rănirea celor două persoane. Cei doi au primit ajutor medical de urgență la fața locului din partea echipajelor de salvare.

Pompierii au fost solicitați să intervină la fața locului în urma unui apel la 112 și au luat toate măsurile de prevenire și stingere a incendiilor. Autoritățile care se ocupă de accidente au demarat cercetările necesare la locul accidentului pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul.

Mașina ar fi lovit limitatorul care ar fi căzut chiar în fața lor

De asemenea, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Teleorman, a transmis că la faţa locului s-a intervenit cu o maşină de stingere, o autospecială SMURD şi o autospecială aparţinând Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

După această intervenție, oamenii legii au mai subliniat că limitatorul nu ar fi căzut direct pe autoturism, scrie Agerpres. Se pare că şoferul care se afla în mişcare nu a putut să evite impactul cu obiectul metalic.

„Se pare că limitatorul nu a căzut pe maşină, ci în faţa acesteia, însă conducătorul auto nu a putut evita impactul. Au rezultat două victime, rănite uşor, un bărbat de 30 de ani şi o femeie de 25 de ani, care sunt asistate la faţa locului de echipajele medicale.

Pompierii asigură măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor, iar autorităţile competente efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii acestui eveniment”, a transmis ISU Teleorman.

Un incident asemănător a avut loc și în luna ianuarie a acestui an

Chiar la începutul anului, un limitator de înălțime de pe DN 6, în județul Olt, s-a prăbușit peste o mașină în care se afla o familie. În urma impactului, o femeie a murit și alte două persoane au fost rănite. Incidentul a avut loc după ce un autotren a lovit poarta de gabarit, aceasta desprinzându-se și căzând pe autoturism.

Accidentul s-a produs între Roșiori și Caracal, în apropierea unui pod de cale ferată, iar femeia a fost găsită în stop cardio-respirator și nu a răspuns la manevrele de resuscitare. Tatăl și fiul au fost răniți și transportați la spital. Poliția a deschis o anchetă pentru a determina cauzele exacte ale accidentului și a deschis un dosar penal pentru ucidere și vătămare corporală din culpă.

Please follow and like us:
Pin Share