„Leii” lui Costel Gâlcă, primire neașteptată la Galați! Ce s-a întâmplat înainte de Oțelul – Universitatea Craiova

„Leii” lui Costel Gâlcă, primire neașteptată la Galați! Ce s-a întâmplat înainte de Oțelul – Universitatea Craiova

Fotbaliștii Universității Craiova au ieșit la o scurtă plimbare în Galați înaintea partidei cu Oțelul, care este programată sâmbătă, de la ora 21:30. Deși cele două echipe sunt în lupta pentru play-off, zeci de fani i-au întâmpinat pe „leii” din Bănie pe străzile orașului pentru poze și autografe.

„Leii” lui Costel Gâlcă s-au simțit ca acasă în Galați! Ce s-a întâmplat înainte de Oțelul – Universitatea Craiova

Universitatea Craiova a plecat la Galați cu gândul la cele trei puncte puse în joc cu Oțelul lui Dorinel Munteanu. Costel Gâlcă a vorbit despre problemele de lot ale „juveților” și a dezvăluit ce plan a pus la punct pentru a câștiga pe malul Dunării.

Înaintea meciului cu Oțelul Galați, Costel Gâlcă i-a scos la plimbare în oraș pe jucătorii Universității Craiova. Publicul urbei de pe malul Dunării nu a ratat șansa să îi întâlnească pe fotbaliștii „alb-albaștrilor”.

Zeci de fani au venit la fotbaliștii lui Costel Gâlcă pentru poze și autografe în timpul plimbării în oraș. Universitatea Craiova a postat o serie de fotografii cu jucătorii „alb-albaștrilor” pe străzile din Galați pe pagina oficială de Facebook.

Costel Gâlcă și-a făcut calculele înainte de Oțelul – Universitatea Craiova: „Trebuie să fim agresivi”

Costel Gâlcă a prefațat duelul dintre Oțelul Galați și Universitatea Craiova din etapa cu numărul 12. Tehnicianul „alb-albaștrilor” a dezvăluit ce probleme de lot au oltenii înaintea partidei de pe malul Dunării.

„Cunoaștem Oțelul Galați, este o echipă agresivă care în aproape toate meciurile au jucat de la egal la egal sau chiar au fost peste nivelul adversarului. În ultimul meci din Giulești au fost aproape să câștige.

Trebuie să fim agresivi, să nu lăsăm spații. Prin jocul nostru ofensiv creăm ocazii de gol și îmi doresc să le finalizăm. Trebuie să stăm foarte bine tactic, să reducem spațiile între linii și să venim pe mingea a doua.

Este o echipă care caută spațiul, vine pe mingea a doua și vine cu centrări în careul adversarului. Aici câștiga multe mingi. Sper să găsim spațiile necesare și să ajungem la poarta lor cât mai repede.

Paradela este în afara lotului, la fel și Elvir care are probleme la umăr. Sunt mici răceli și dureri la fiecare, dar sper să fie în regulă la ora meciului. Era foarte important să câștigăm meciul cu Slobozia, având în vedere că nu am câștigat de 4 meciuri”, a declarat Costel Gâlcă.

2 victorii are Universitatea Craiova în deplasare cu Oțelul Galați
2 este locul pe care îl ocupă oltenii în clasamentul din SuperLiga

Please follow and like us:
Pin Share