Leo Messi, decizie finală în privința participării la Jocurile Olimpice. Ce i-a transmis selecționerului Javier Mascherano

Leo Messi, decizie finală în privința participării la Jocurile Olimpice. Ce i-a transmis selecționerului Javier Mascherano

Superstarul Argentinei se află în pregătire pentru Copa America și le-a cerut fanilor să fie aproape de echipă, așa cum s-a întâmplat și la Cupa Mondială din Qatar când s-a câștigat marele trofeu.

Leo Messi nu va merge la Jocurile Olimpice

În ultimele luni s-a vorbit intens despre posibilitatea ca Leo Messi să participe în această vară la Jocurile Olimpice de la Paris, însă fotbalistul a decis în cele din urmă să nu răspundă pozitiv invitației.

Fotbalistul care va împlini 37 de ani peste câteva zile a explicat faptul că nu mai are vârsta la care să poată juca la 2 turnee finale într-o singură vară și l-a informat deja pe prietenul său Mascherano de acest lucru.

”Am vorbit cu Mascherano şi adevărul este că amândoi am înţeles situaţia. Este greu să mă gândesc acum la Olimpiadă, când suntem în Copa America. Vor fi două, trei luni în care nu voi fi la club şi mai mult decât orice nu mai am vârsta la care pot juca peste tot.

Trebuie să aleg cu atenţie şi ar fi prea mult să joc la două turnee consecutive. Am fost foarte norocos să joc la Olimpiadă şi să câştig titlul alături de Mascherano. A fost o experienţă minunată în fotbal. Olimpiada, Under-20, amintiri pe care nu le voi uita niciodată”, a declarat Messi, conform Reuters.

Messi își va încheia cariera la Inter Miami

Recent, Lionel Messi a precizat faptul că încă nu se gândește la retragerea din fotbal. El a dezvăluit faptul că va pune punct carierei doar în momentul în care va simți că nu mai poate face față din punct de vedere fizic.

”Se va întâmpla în momentul în care nu voi mai putea performa, nu mă voi mai bucura de fotbal și nu îmi voi mai putea ajuta colegii. Sunt foarte critic cu mine, știu când sunt bun și când nu sunt, când joc bine și când joc prost. Când voi simți că este momentul să fac acel pas, nu va conta ce vârstă am”, a spus el.

În ciuda faptului că s-a vehiculat faptul că se va întoarce în Europa pentru a-și încheia cariera la Barcelona, superstarul argentinian a negat acest zvon și a anunțat că Inter Miami va fi ultimul club pentru care va juca.

”Inter Miami va fi ultimul meu club, da! Astăzi pot spune că acesta va fi ultimul. Iubesc să joc fotbal, mă bucur chiar şi mai mult decât până acum pentru că sunt conştient, de fiecare dată, că sunt tot mai aproape de retragere”, a afirmat Messi.