Lidl, o nouă decizie importantă în România. Ce se întâmplă cu magazinele din țară

Lidl, o nouă decizie importantă în România. Ce se întâmplă cu magazinele din țară

Lidl este unul dintre cele mai frecventate supermarketuri din țară de către români. Mulțimi dintre ei trec aproape zilnic pragul magazinului, profitând de oferte și de promoții. De curând, reprezentanții retailer-ului german au făcut un demers important.

Ce demers au făcut reprezentanții Lidl în România

Lidl se extinde. Reprezentanții retailer-ului german în România vor mai deschide un nou magazin în țară, mai exact în partea vestică. Într-un municipiu din județul Bihor toți locuitorii sunt așteptați să treacă pragul supermarketului și să se bucure de cumpărături.

În municipiul Beiuș se va deschide un nou magazin Lidl, situat pe strada Lucian Blaga nr.2, având o suprafață de vânzare de peste 1100 mp și dispune și de 109 locuri de parcare. Totodată, s-au creat 26 noi locuri de muncă pentru cetățeni.

”Lidl continuă investițiile pe plan local prin deschiderea unui nou magazin în municipiul Beiuș, județul Bihor, pe data de 07 octombrie. Acesta este situat pe Strada Lucian Blaga, Nr. 2. Noul magazin Lidl din Beiuș are o suprafață de vânzare de peste 1.100 m² și dispune de 109 locuri de parcare.

Orarul de funcționare va fi de luni până sâmbătă între 07:00 și 22:00, iar duminică între 08:00 și 20:00. Odată cu inaugurarea magazinului Lidl, s-au creat 26 de noi locuri de muncă”, apare pe site-ul oficial al Lidl România.

Noul magazin Lidl dispune de tehnologii avansate

Într-un comunicat de presă al supermarketului este menționat și faptul că noul magazin Lidl este caracterizat de tehnologii avansate în domeniul construcțiilor, care respectă normele de protecție ale mediului înconjurător, adică nu poluează.

 ”Prin utilizarea unor tehnologii avansate din domeniul construcțiilor şi în conformitate cu normele de protecție a mediului, noul magazin Lidl din Beiuș dispune de soluții și tehnologii moderne, care asigură standarde înalte de eficiență energetică. Printre acestea se numără sistemul de iluminat LED, cu senzor de prezență și sistemele de recuperare a căldurii integrate în instalațiile de climatizare.

Inaugurarea magazinului Lidl din Beiuș continuă strategia companiei de a oferi zilnic românilor produse de cea mai bună calitate la cel mai bun preț, într-o largă varietate de sortimente. Lidl reușește să respecte această misiune investind constant în sustenabilitate, la baza acțiunilor companiei stând eficiența și demersurile de dezvoltare durabilă.

În plus, Lidl promovează cu consecvență colaborarea cu producătorii locali, multe dintre mărcile de calitate comercializate în rețea fiind produse în România”, mai transmit reprezentanții Lidl România.

La nivel național, Lidl are în total peste 300 de magazine. Din 2011 este prezent pe piața din România, înlocuind atunci magazinele PLUS. La nivel internațional, retailer-ul german se găsește în 31 de țări și dispune de 12000 de magazine.

Please follow and like us:
Pin Share