Locul din România supranumit litoralul de la munte. Puține persoane știu de existența lui, deși zona e plină de atracții turistice

Locul din România supranumit litoralul de la munte. Puține persoane știu de existența lui, deși zona e plină de atracții turistice

Locul din România supranumit litoralul de la munte. Zona e plină de atracții turistice, însă nu mulți știu de acest loc. Turiștii vin de ani buni aici pentru a se relaxa.

Locul din România supranumit litoralul de la munte. Nu mulți știu de existența lui

În România există numeroase locuri interesante, mai mult sau mai puțin cunoscute, cu peisaje superbe. Un astfel de loc este cel supranumit “litoralul de la munte”

Este vorba despre Lacul Cinciș, aflat la 10 kilometri de municipiul Hunedoara, una dintre cele mai vizitate destinații turistice din partea de vest a țării. Inițial, lacul a fost amenajat, în anii ’60, pentru aprovizionarea cu apă a municipiului, dar și a combinatului siderurgic.

De-a lungul timpului, lucrurile s-au schimbat, iar Lacul Cinciș a ajuns să fie o zonă de agrement pentru hunedoreni. Aceștia își petreceau aici timpul liber și veneau cu cortul pe malul apei.

Cu toate acestea, amenajarea Lacului Cinciș a dus și la efecte negative, precum dispariția mai multor sate arhaice. Baia Craiului, Cinciș și Cerna au dispărut, iar Mosoru și Tătăuș s-au depopulat.

Zona s-a dezvoltat, din punct de vedere turistic, după 1990. Au fost construite case de vacanță, campinguri și pensiuni pe țărmul stâng al lacului.

În perioada verii, numărul turiștilor a scăzut, în comparație cu perioada de succes a zonei, atunci când veneau aici muncitorii de la Combinatul siderurgic Hunedoara, dar și de la minele din Ghelari și Teliuc.

Ce atracții pot vizita turiștii în zonă

Țărmul drept al lacului nu este accesibil cu autoturismul și e acoperit de păduri și de drumuri forestiere, notează adevarul.ro. În zonă există, de asemenea, și câteva atracții turistice.

De exemplu, Biserica Romano – Catolică părăsită din secolul al XVIII-lea, se află în mijlocul pădurii, la coada lacului. Construcția a ajuns o ruină, deoarece acoperișul și unele ziduri s-au prăbușit. Vegetația sălbatică a ajuns în interiorul lăcașului de cult.

Furnalul de la Govâjdia, unul dintre cele mai vechi din Europa. A funcționat încă de la începutul secolului al XIX-lea până după Primul Război Mondial.

De asemenea, din zona Lacului Cinciș, turiștii pot să urmeze traseul unui drum antic roman spre satul Ghelari. Acest loc este cunoscut pentru minele de fier, care au o istorie de peste 2000 de ani. “Catedrala pădurenilor” a fost ridicată în anii ’30. Drumul continuă apoi spre satele Ruda, Poienița Voinii și Vadu Dobrii.

Please follow and like us:
Pin Share