Lotul Buzău-Focșani din Autostrada Moldovei s-ar putea deschide în întregime anul acesta. Anunț de ultimă oră al șefului CNAIR

Lotul Buzău-Focșani din Autostrada Moldovei s-ar putea deschide în întregime anul acesta. Anunț de ultimă oră al șefului CNAIR

În continuare se lucrează la autostrada Buzău – Focșani. Directorul CNAIR consideră că, în ritmul acesta, șoferii vor putea să se bucure de această porțiune chiar la sfârșit de 2024. Podul peste râul Buzău va putea fi dat în circulație la anul viitor.

Vești bune pentru șoferi

Directorul General al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a făcut un anunț de mare interes pentru șoferi. Cristian Pistol consideră că sunt șanse mari ca autostrada Buzău – Focșani să fie dată în circulație în acest an.

„Lucrările evoluează foarte bine pe şantierul autostrăzii Buzău – Focşani! În acest ritm deschiderea în acest an a circulaţiei pe toate cele 4 loturi (82,44 km) este din ce în ce mai sigură”, a scris Pistol, pe Facebook.

De asemenea, acesta precizează faptul că se continuă lucrările și pentru podul care trece peste râul Buzău. „Mobilizarea UMB este foarte bună și la podul este râul Buzău, unde acum se fac lucrări de cofrare și de armare a plăcii”.

„Acest pod va fi dat în circulaţie anul viitor şi va face legătura cu lotul 3 al Autostrăzii Ploieşti – Buzău”, a adăugat şeful companiei de drumuri.

Pe 12 septembrie, ministrul Transporturilor și Infrastructurii a susținut că la începutul lunii decembrie se va circula pe autostrada A7 pe toate cele patru loturi dintre Buzău şi Focşani, lucrările pe acel tronson fiind realizate în proporţie de peste 90%.

Mai mult, Sorin Grindeanu a fost la fața locului pentru a verifica stadiul lucrărilor pe Loturile 1 și 2 din Autostrada Ploiești – Buzău de 63,25 kilometri, parte a autostrăzii A7. Acesta a solicitat o mai bună mobilizare.

„Le-am solicitat constructorilor să se mobilizeze mai bine în punctele critice (pasajele de la km 7 și km 38), pentru ca ambele loturi să poată fi deschise la sfârșitul lunii noiembrie!

În plus, le-am cerut să ia toată măsurile pentru ca Nodul Dumbrava să fie finalizat tot la sfârșitul lui noiembrie, astfel încât să putem face conexiunea între Autostrada A3 (București-Ploiești) și această secțiune a Autostrăzii A7, între Dumbrava și Pietroasele.

Până la finalizarea Lotului 3 (Pietroasele-Municipiul Buzău) al Autostrăzii Ploiești-Buzău descărcarea de pe primele două loturi ale acestei autostrăzi se va face la km 47,8, în formulă provizorie, în DN2 și DN1B”, a transmis Grindeanu pe pagina de Facebook.

Please follow and like us:
Pin Share