Lovitură dură pentru armata lui Putin. Ucrainenii au scufundat un submarin important din flota rușilor

Lovitură dură pentru armata lui Putin. Ucrainenii au scufundat un submarin important din flota rușilor

Forțele armate ale Ucrainei au raportat sâmbătă că au reușit să scufunde un submarin rusesc și să avarieze un sistem de apărare aeriană S-400 în Crimeea, conform Reuters, citat de Agerpres.

Statul Major al Forțelor Armate Ucrainene a confirmat operațiunea pe Facebook

„Submarinul rusesc al Flotei Mării Negre Rostov-pe-Don a fost lovit cu succes în portul Sevastopol. În urma loviturii, submarinul s-a scufundat pe loc. Distrugerea „Rostov pe Don” dovedește încă o dată că pentru flota rusă nu există loc sigur în apele teritoriale ale Ucrainei”, se menționează în postare.

Rostov-pe-Don, un submarin din clasa Kilo, era echipat pentru a transporta rachete de croazieră Kalibr. Atacul ucrainean de vineri a provocat avarii majore la patru lansatoare ale unui sistem antiaerian S-400 Triumf.

„Submarinul B-237 Rostov-pe-Don este unul dintre cele patru submarine din clasa Kilo capabile să utilizeze rachete Kalibr. Acesta a fost pus în funcțiune la 26 decembrie 2014. Distrugerea Rostov-pe-Don dovedește încă o dată că nu există un loc sigur pentru flota rusă în apele teritoriale ucrainene din Marea Neagră”, se arată în declarația Statului Major al Forțelor Armate ale Ucrainei.

Pe 13 septembrie anul trecut, aceeași navă a fost grav afectată de un atac cu rachete al forțelor ucrainene. După incident, rușii au reparat submarinul și au efectuat teste în portul Sevastopol, potrivit adevărul.ro.

Cum justifică Kievul atacurile

Dronele ucrainene au vizat și un aerodrom militar și un depozit de petrol din Rusia, conform unei surse militare ucrainene, după ce Rusia a anunțat că a interceptat 76 de drone, potrivit AFP.

Kievul susține că efectuează aceste atacuri ca răspuns la bombardamentele rusești care au devastat Ucraina timp de mai bine de doi ani, concentrându-se pe ținte militare și industriale, mai scrie sursa citată.

În noaptea precedentă, dronele ucrainene au atacat aerodromul Morozovsk din regiunea Rostov, unde se aflau stocate avioane și bombe aeriene ghidate, conform sursei ucrainene, adăugând că “dronele ucrainene au făcut o treabă excelentă lovind depozitul de muniţii aeriene”.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că Rusia a lansat peste 600 de bombe aeriene ghidate asupra Ucrainei într-o singură săptămână.

Please follow and like us:
Pin Share