Maccabi vine la București fără patru jucători de bază și cu unul care a creat scandal

RMAG news

Săptămâna viitoare putem spune că va fi un moment al adevărului privind aspirațiile campioanei României, FCSB, la a avea un drum cât mai lung în preliminariile Champions League, ideal până la calificarea în faza grupelor. Asta pentru că FCSB primește vizita în prima manșă a unei duble cruciale pe Maccabi Tel Aviv, omoloaga din Israel, în turul 2 preliminar al Champions League.

Maccabi vine din postura de cap de serie și dacă FCSB ar reuși să o elimine ar beneficia de marele avantaj de a prelua automat de la adversara sa statutul de cap de serie pentru turul 3 preliminar al Champions League. Maccabi abia a început noul sezon, câștigând weekend-ul trecut pe teren propriu cu Maccabi Petah Tikva, scor 2-0, Supercupa Israelului. Pericolul nr.1 pentru bucureșteni va fi veteranul din atac, Zahavi, 37 de ani, care a deschis scorul.

Însă pentru israelieni va fi foarte greu, pentru că sunt cinci jucători care nu vor putea evolua în dubla cu FCSB din motive de reprezentare la nivel de țară la JO de la Paris, acolo unde Israel a ajuns ca urmare a clasării între primele patru locuri la ultima ediție a turneului final al EURO 2021, competiție organizată în comun de România și Georgia.

Cei cinci sunt  Dor Turgeman (atacant, 20 ani), Roy Revivo (fundaș stânga, 21 ani), Ido Shahar (mijlocaș central, 22 ani), Osher Davida (extremă dreapta, 23 ani) și Elad Madmon (20 ani, atacant tranferat de la Hapoel Hadera pentru 1,6 milioane de euro). La aceștia se adaugă un alt nume foarte important, angolezul Milson, a intrat în mare conflict cu fanii și nu are nici o pregătire făcută, pentru că el a fost dorit de AEK Atena, care oferea 3 milioane euro, dar israelienii au cerut dublu și afacerea a căzut.

Presa din Tel Aviv nu avea cum să nu îi acorde atenție patronului FCSB, latifunduriaului Gigi Becali, despre care scrie:

“Așa cum era de așteptat, Maccabi Tel Aviv o va întâlni pe Steaua București (n.r. – FCSB). Campioana României a trecut cu ușurință de Virtus mulțumită unui 11-1 la general. Campioana Israelului o va aștepta în al doilea tur preliminar.

 

Gigi Becali, șeful provocator al campioanei României, este pregătit pentru ‘dubla’ cu Maccabi Tel Aviv. Nu i-a fost frică de aceste declarații. A intrat în direct și a ținut un monolog.

 

Steaua (n.r. – FCSB) este cel mai mare club din România, cu 27 de titluri, 24 de Cupe ale României și 6 Supercupe. Este al doilea club de fotbal din Europa de Est, alături de Steaua Roșie Belgrad, care a câștigat Cupa Campionilor Europeni”.

The post Maccabi vine la București fără patru jucători de bază și cu unul care a creat scandal appeared first on Cotidianul RO.

Please follow and like us:
Pin Share