Macron. ”Franţa nu furnizează astfel de arme Israelului„

RMAG news

Preşedintele francez Emmanuel Macron s-a exprimat sâmbătă în favoarea opririi livrărilor de arme către Israel, dacă aceste arme sunt folosite în conflictul din Fâşia Gaza.

„Cred că, astăzi, prioritatea este să revenim la o soluţie politică, să încetăm să livrăm arme pentru luptele din Gaza”, a declarat Macron, potrivit AFP, în cadrul unui program special la radio France Inter consacrat francofoniei.

„Franţa nu furnizează astfel de arme Israelului”, a asigurat preşedintele francez.

Omologul său american Joe Biden a refuzat până în prezent să sisteze livrarea către Israel a armelor şi muniţiilor necesare operaţiunilor militare din Fâşia Gaza, oprind doar un transport de bombe aeriene în luna mai.

În schimb, Regatul Unit a anunţat în septembrie suspendarea a aproximativ 30 de licenţe de export de arme către Israel, dintr-un total de 350, după ce o analiză a concluzionat că există riscul ca acestea să fie utilizate cu încălcarea normelor umanitare internaţionale.

Pe plan politic, preşedintele francez a deplâns faptul că nu există niciun un progres în direcţia opririi războiului în Fâşia Gaza, în ciuda tuturor eforturilor diplomatice depuse pentru a obţine o încetare a focului.

Cred că nu suntem auziţi. I-am spus-o din nou prim-ministrului (israelian Benjamin) Netanyahu şi cred că este o greşeală, inclusiv pentru securitatea Israelului”, a subliniat Emmanuel Macron.

Cât despre noul front deschis de Israel în Liban împotriva grupării şiite pro-iraniene Hezbollah, Macron a reamintit că „prioritatea este evitarea escaladării”.

„Poporul libanez nu trebuie să fie şi el sacrificat, iar Libanul nu poate deveni o nouă Gaza”, a insistat el.

The post Macron. ”Franţa nu furnizează astfel de arme Israelului„ appeared first on Cotidianul RO.

Please follow and like us:
Pin Share