Mama şi antrenoarea Sabrinei Voinea, după ce sportiva a fost depunctată la Olimpiada de la Paris: „Am întrerupt gimnastica. Atât am putut suporta”

Mama şi antrenoarea Sabrinei Voinea, după ce sportiva a fost depunctată la Olimpiada de la Paris: „Am întrerupt gimnastica. Atât am putut suporta”

Camelia Voinea, mama şi antrenoarea gimnastei Sabrina Maneca Voinea, a transmis luni, 5 august, un mesaj, însoțit de capturi video, pentru a dovedi că în finala olimpică de la sol fiica sa nu a ieşit din spaţiul de concurs, motiv pentru care arbitrele au penalizat-o cu o zecime de punct.

Sabrina Voinea a încheiat pe locul 5, contestaţia sa nu a fost acceptată, iar mama ei a lăsat de înțeles că din acest moment, sportiva de 17 ani renunță la gimnastica de performanță.

„Sabrina nu a ieșit din covor la nici o linie acrobatică, sunt toate aici, merita medalie! Noi astăzi aici am întrerupt gimnastica, pentru drepturile noastre nu se zbate nimeni! Vă iubim infinit pe toți cei care ne-ați susținut. Atât am putut suporta!”, a transmis mama și antrenoarea gimnastei pe Facebook.

De unde a plecat scandalul

Gimnasta Ana Maria Bărbosu s-a clasat pe locul patru la sol în concursul de gimnastică la Jocurile Olimpice de la Paris, iar Sabrina Maneca Voinea s-a clasat pe locul cinci.

Pentru aproape un minut, Ana Maria Bărbosu a fost medaliată cu bronz, însă americanca Jordan Chiles a făcut contestaţie şi ei i s-a mărit nota, de la 13,666 la 13,766, astfel că a terminat pe poziţia a treia și i-a luat bronzul Anei Maria Bărbosu.

Sabrina Maneca Voinea a făcut şi ea contestaţie pentru nota primită (13,700), dar aceasta a fost respinsă.

Nadia Comăneci a cerut explicații arbitrelor

Preşedinta de onoare a Federaţiei Române de Gimnastică, Nadia Comăneci, a cerut explicații arbitrelor după ce acestea au penalizat-o pe sportiva din România.

„Vă spun ce s-a întâmplat, pentru că am fost la arbitra şefă ca să înţeleg de ce i s-a făcut această deducţie de 0,1 Sabrinei Voinea. Au zis că au o fotografie cu o bucăţică mică a călcâiului ei, care a ieşit un pic afară din linie, ceea ce eu nu am văzut. Dar au revăzut fotografia şi am înţeles că la valoare, la dificultate, în prima zi a avut din şase dificultate, astăzi i-au dat din 5,9. Am făcut asta ca să înţeleg, pentru că ştiam că toată lumea vine să mă întrebe”, a spus Nadia Comăneci, potrivit Agerpres.

„La americancă a contat nota de la dificultate, dar nu poţi să faci contestaţie la nota de execuţie. Asta este regula”, a adăugat ea.

  

  

Please follow and like us:
Pin Share