Marcel Ciolacu, după anunțul PNL privind ruperea coaliței cu PSD: ”Multe tâmpenii se spun în campania electorală”

Marcel Ciolacu, după anunțul PNL privind ruperea coaliței cu PSD: ”Multe tâmpenii se spun în campania electorală”

Premierul Marcel Ciolacu, a declarat miercuri că toate afirmațiile lui Nicolae Ciucă privind ruperea coaliției cu PSD sunt făcute pe fondul campaniei electorale pentru alegerile prezidențaile și parlamentare.

”Una e Guvernul României, una e coaliţia politică”

Președintele PSD a afirmat că este o diferență între Guvernul României și coaliția politică și de aceea se aștepta ca în această campanie ”să fim mai inventivi”.

„V-am mai spus, una e Guvernul României, una e coaliţia politică. Suntem în campanie electorală. (…) Eu aşteptam să fim mai inventivi în această campanie, nu cu tâmpenii de genul că PSD fură, are puterea totală. Îmi aduc aminte că domnul Iohannis îşi dorea guvernul său”, a declarat Marcel Ciolacu.

Șeful Executivului a subliniat că ”un guvern funcţionează cu miniştri, nu funcţionează cu preşedinţii de partide, dar lucrurile politice se discută, în continuare, la nivelul secretarilor generali ai partidelor”.

Întrebat dacă își va depune mandatul în cazul în care PNL va ieși de la guvernare, Marcel Ciolacu a răspuns: ”Categoric! În momentul acela nu mai avem o coaliţie pentru Guvernul României, nu e normal?”.

”Multe tâmpenii se spun în campania electorală”

Mai mult, el a exclus posibilitatea ca unii unii miniști ai PNL să blocheze proiecte care vizează suplimentarea de fonduri la anumite ministere.

„De obicei nu intră în şedinţa de Guvern decât proiecte care sunt avizate, la ce cheltuieli de fonduri vă referiţi ? Eu cred în acest moment că încălcăm o linie roşie, confundăm iarăşi Guvernul României cu un guvern de coaliţie.

Nimeni nu a venit cu cheltuieli suplimentare de capul lui. De exemplu, astăzi avem pentru medicamente, ca oamenii să aibă acces pentru medicamentele oncologice… Nu vedeţi că este, totuşi, o chestie aşa, generală, ca să fie folosită în campanie. Eu nu am nicio problemă să asist şi eu, pentru că sunt jucător în această campanie”, a mai spus liderul PSD.

Cât despre acuzațiile privind fraudarea alegerilor de către PSD, Marcel Ciolacu a menționat că ”multe tâmpenii se spun în campania electorală”.

„E una dintre ele, cum voi frauda alegerile când ministrul de Interne este Cătălin Predoiu. Spuneţi-mi şi mie, cum fraudăm alegerile? Părerea mea e că sunt nişte lozinici care au funcţionat prin anii ’92, ’96, uitând, totuşi, că noi suntem în anul 2024”, a transmis șeful Guvernului.

Premierul a mai spus că ”putem chema observatori internaţionali, nu am nicio problemă, dar cred că ne facem de râs ca şi ţară”.

Please follow and like us:
Pin Share