Marcel Ciolacu: Salariul minim european va fi implementat în România din 15 noiembrie

Marcel Ciolacu: Salariul minim european va fi implementat în România din 15 noiembrie

Premierul Marcel Ciolacu a declarat recent că România va adopta salariul minim la nivel european, o inițiativă care prevede egalitatea salarială pentru aceeași muncă. Implementarea acestei măsuri este prevăzută pentru data de 15 noiembrie.

„Acelaşi lucru l-am avut cu toţi partenerii. Acolo nu a fost solicitarea de creştere, ştiţi că acolo este mult mai mare. Avem la 4500. Urmează pe urmă să vină fiecare. A fost o abordare din partea patronatelor în primul rând, pe urmă au venit şi sindicatele, ambii parteneri sociali ai Guvernului României şi au venit cu o propunere de modificare a salariului minim în funcţie de ramuri şi de categorii”, a explicat premierul, potrivit News.ro. „Între timp, la nivel european, familia social-democrată, S&D, prin comisarul Schmidt, social-democrat, comisarul pe muncă, au venit şi avem de aplicat salariul minim european. Deci, cu alte cuvinte, o viziune la nivel european. Părerea mea, să nu mai inventăm noi iarăşi apa caldă şi să mergem pe o viziune europeană, a Uniunii Europeane, care pentru aceeaşi muncă să fie plată egală şi avem termen de implementare, mi se pare, pe 15 noiembrie”, a declarat Marcel Ciolacu, potrivit digi24.ro.

În urma Consiliului Tripartit de săptămâna trecută, Ciolacu a anunțat o majorare a salariului minim la 3.700 de lei brut începând cu 1 iulie, și menținerea unei facilități fiscale pentru angajatori până la sfârșitul anului.

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a confirmat decizia de mărire a salariului minim cu 400 de lei, specificând că 300 de lei din această sumă vor rămâne neimpozabili. El a subliniat necesitatea unei creșteri salariale bazate pe principii clare și oneste, în acord cu angajamentele coaliției guvernamentale și ale partenerilor sociali.