Marea Neagră e la Viena

Marea Neagră e la Viena

Pentru Greenpeace, o asociație cunoscută internațional pentru diverse campanii, mai mult sau mai puțin controversate, cum ar fi salvarea mediului înconjurător și nu doar, cu o vechime de peste 50 de ani, Marea Neagră s-a mutat la Viena.

Simbolic vorbind, Greenpeace a „confiscat” astăzi Marea Neagră și imaginea unui cunoscut lăcaș de cult vienez, a amenajat o butaforie în havuzul din fața „Die Karlskirche”, o biserică romano-catolică din capitala Austriei, dedicată Sfântului Carol Borromeo și care aparține Arhiepiscopiei Vienei.

Trei indivizi s-au urcat pe o schelă, poziționată în balta din fața intrării bisericii și care-și propune să semene cu o schelă de foraj. Unul dintre protestatari, cu cască în cap, făcând echilibristică în vârful schelei, ține în mână un panou pe care se poate citi: „Dacă aici ar fi gaz, OMV-ul ar fora!” O duduie, aparținând aceleași organizații non-guvernamentale, stă cuminte în apă până la glezne și are în mână un afiș: „Stop Neptun Deep”! Biserica, construită în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, este o clădire de patrimoniu, protejată de lege și nu are nici o vină. Este situată în apropiere de centru și este una dintre cele mai importante clădiri în stil baroc și astfel unul dintre reperele culturale vieneze. Mai mulți fotografi și echipe de televiziune au fost chemate să facă poze.

Fotoreporterilor, doritori să se apropie de „sonda de foraj”, Greenpeace le-a oferit nădragi din cauciuc, specific pescărești, pentru a nu se uda, dacă pășesc în apele line ale havuz-ului vienez devenit pentru jumătate de oră…, Marea Neagră.

 

Greenpeace va incerca astazi sa tulbure desfasurarea Adunarii Generale a OMV. Pentru aceasta, au fost prefabricate imaginile cu butaforia!

 

Megaproiectul de gaz aflat în fază de proiect „Neptun Deep” este situat la 160 de kilometri de coasta românească, în Marea Neagră. În jur de 100 de miliarde de metri cubi de gaze sunt ascunse acolo sub fundul mării. Romgaz și OMV Petrom plănuiesc să exploateze aceste rezerve – construcția va începe în toamna anului 2024, iar gazul va curge din 2027.

Decizia privind evaluarea impactului asupra mediului este în prezent în curs. Greenpeace critică proiectul din cauza impactului său asupra climei și mediului.

Proiectul va elibera 276 de milioane de tone de gaze cu efect de seră – atât cât produce întreaga Austrie în trei ani și jumătate. De asemenea, presiunea asupra ecosistemelor sensibile din Marea Neagră va continua să crească. Greenpeace solicită OMV să oprească imediat proiectul de gaz Neptun Deep, riscant și dăunător climei.