Marea recalculare! Șeful casei de pensii a prezentat deciziile mult așteptate de pensionari! Cum arată DOCUMENTUL

Marea recalculare! Șeful casei de pensii a prezentat deciziile mult așteptate de pensionari! Cum arată DOCUMENTUL

„Este vorba despre această formă; așa vrem să trimitem deciziile către pensionari. Trebuie să adoptăm un act normativ. Se lucrează la Casa de Pensii pentru ca aceste decizii să ajungă în timp util, astfel încât, cu prima zi lucrătoare din septembrie, oamenii să își primească drepturile de pensie.

Noi trebuie să ne încadrăm în acest timp pentru ca oamenii să primească până în septembrie, astfel încât să știe care sunt drepturile ce li se cuvin prin noua lege a pensiilor. Nu suntem în întârziere, suntem în grafic, astfel încât oamenii să își primească drepturile care li se cuvin.

Anul acesta avem două majorări ale pensiilor. Una la 1 ianuarie, când s-a majorat cu 13%, și mai avem ce-a de-a doua în septembrie, când vorbim de recalcularea celor 5000 de dosare. În jur de 70% din pensionari vor avea majorări ale pensiilor.

În momentul de față, avem o prevedere clasă, un act normativ pentru cumpărarea retroactivă. Această posibilitate era valabilă și în noua lege a pensiilor și a fost un real succes. Cine are această posibilitate, să o facă”, a spus Daniel Baciu la Realitatea PLUS.

Președintele Casei Naționale de Pensii a dezvăluit: De ce întârzie deciziile de majorare a pensiilor. Când vor primi seniorii fluturașul cu pensia mărită