Maria și ispita Alin, ipostaze intime la Insula iubirii. Cum au fost surprinși cei doi

Maria și ispita Alin, ipostaze intime la Insula iubirii. Cum au fost surprinși cei doi

Maria Covasa și ispita Alin au fost surprinși în ipostaze intime la Insula iubirii. Emisiunea de la Antena 1 va ajunge la final, iar cuplurile vor trage concluziile despre relațiile lor.

Maria și ispita Alin, surprinși în ipostaze intime la Insula iubirii

Sezonul 8 Insula iubirii va ajunge la final în curând, iar cele cinci cupluri supuse testului fidelității își găsesc răspunsurile de care au nevoie, printre care și iubita lui Dany Boy.

În ediția din 27 august, Maria Covasa și ispita Alin vor avea dream date-ul final de la Insula iubirii și vor petrece 24 de ore împreună. Se anunță o surpriză uriașă pentru telespectatori, înainte de finala emisiunii.

După ce s-au bucurat de o întâlnire romantică pe un yacht, cei doi s-au retras în camera de hotel și au ajuns în pat. Oricât de mult au încercat să se ascundă, cu ajutorul unei perne, camerele de supraveghere au surprins câteva momente intime între ei.

De altfel, în ediția de luni, a fost un bonfire special pentru trei concurenți, printre care și Danny Boy. Acesta va sta față în față cu ispita Alin, bărbatul de care este atrasă iubita lui.

“Nu este ultima ceremonie pentru tine, dar este o ceremonie specială. Insula îți oferă ocazia ca înainte de întâlnirea cu Maria să clarifici anumite lucruri.

În această seară vei vedea persoana pe care Maria a simțit-o aproape în toată această perioadă. Veți avea de clarificat lucruri. Este foarte importantă această întâlnire pentru liniștea ta”, i-a spus Radu Vâlcan lui Dany Boy la Insula Iubirii.

Danny Boy și Alin au avut o discuție serioasă în cadrul ceremoniei. Iubitul Mariei a făcut câteva dezvăluiri despre aceasta, atunci când ispita i-a spus că a avut parte de multe dezamăgiri.

“Da, pentru că m-a lăsat să trăiesc într-o minciună. Mai bine punea punct, așa cum vorbeau Daiana cu Iustina, că indiferent dacă o să greșesc sau nu, când vom ajunge acasă ea se va despărți de mine”, a spus Danny Boy.

Maria și ispita Alin, împreună la Insula iubirii. Sursa foto: Captură Antena 1

Danny Boy, dezvăluiri despre relația cu Maria

De asemenea, întrebat de Alin dacă are un plan, Danny a spus că da. Acesta a explicat că s-a aruncat în brațele ispitei Mădălina abia după ce a realizat anumite lucruri.

Concurentul a mai spus, totodată, că Maria are mai multe personalități, în opinia lui, și că acesta ar fi motivul pentru care s-a îndrăgostit de ea.

“Da, tocmai asta zic. Eu nu m-am aruncat direct în brațele Mădălinei, doar că atunci când mi s-au confirmat niște lucruri și am simțit dezamăgire, m-am uitat în oglindă și mi-a spus că trebuie să fiu și eu fericit dacă în ăștia 5 ani nu am fost.

Și, ușor, ușor, am început și eu să fiu fericit. Ceea ce nu cred că este un lucru rău. Eu mi-aș dori să fie fericită cu tine și să reușești cu ea  ceea ce eu nu am reușit până acum.

Are mai multe personalități și cred că asta m-a făcut să mă îndrăgostesc de ea, am intrat în jocurile ei”, a mai spus partenerul Mariei la Insula iubirii, în ediția din 26 august 2024.

Please follow and like us:
Pin Share