Marius Budăi, atac la PNL cu data prezidențialelor. „M-aș mai gândi dacă să am încredere în ce spun dumnealor”

Marius Budăi, atac la PNL cu data prezidențialelor. „M-aș mai gândi dacă să am încredere în ce spun dumnealor”

Marius Budăi, deputat PSD, a vorbit, miercuri, despre calendarul prezidențial, spunând că trebuie să se cadă de acord repede cu privire la data scrutinului, acuzând PNL de „răzgândeală peste râzgândeală”. Ca simplu cetățean, „m-aș mai gândi dacă să am încredere în ce spun dumnealor”, a afirmat Budăi.

Marius Budăi: „Răzgândeală peste răzgândeală” din partea PNL

Marius Budăi, deputat PSD, a declarat, miercuri, că stabilirea cât mai repede a calendarului alegerilor prezidențiale este importantă, acuzându-i pe eliberali de „răzgândeală peste răzgândeală” cu privire la data alegerilor.

În opinia lui Budăi, PNL nu și-a „păstrat înțelegerea” cu privire la calendarul stabilit și de aceea este important, atât pentru PSD cât și pentru Marcel Ciolacu, „să stabilim cât mai repede calendarul electoral” și discuțiile pe această temă să fie încheiate.

„Pe cetățeni îi interesează cu totul alte aspecte”

„Am văzut o întreagă șiruire de a motiva de ce ce-a fost valabil ieri nu mai este valabil azi. Din păcate, suntem în această situație pentru că ai noștri colegi de coaliție nu și-au păstrat înțelegerea, semnăturile date, pentru că am văzut cu toții documente publice, însă ce este mai important pentru noi și pentru Marcel Ciolacu, pentru PSD, este important să stabilim cât mai repede calendarul electoral, să avem variantele propuse, să fie discutate, evident, în coaliție, să punem aceste lucruri pe masă, să închidem odată această discuție, pentru că pe cetățenii români îi interesează cu totul și cu totul alte aspecte”, a declarat Marius Budăi pentru B1TV.

Deputatul PNL a spus că liberalii se decredibilizează prin această „ răzgândeală peste răzgândeală” cu privire la calendarul alegerilor prezidențiale și, ca simplu cetățean, s-ar gândi dacă să nu pună la îndoială declarațiile PNL.

„Eu, cu tot respectul pentru colegii din PNL, dacă aș fi astăzi cetățean simplu, român, când văd această răzgândeală peste răzgândeală la PNL, m-aș mai gândi dacă să am încredere în ce spun dumnealor”, a spus Marius Budăi.

„Trebuie să discuți cu toți”

Deputatul PSD a comentat și invitarea din partea premierului Marcel Ciolacu, la consultările cu partidele politice pentru stabilirea calendarului prezidențialelor, și a președintei SOS România, Diana Șoșoacă, Ciolacu fiind acuzat de liberali că „favorizează extremismul”„Fiecare cetățean din România, fiecare cetățean, asta este părerea mea personală, are dreptul să fie reprezentat. Eu nu știu, n-am informații de ‘rusofilă’ și de chestiuni de genul acesta, dar discuțiile se poartă cu partidele parlamentare”, a spus Marius Budăi.

„Trebuie să discuți cu toți, trebuie să ai această deschidere la dialog, pentru că până la urmă la masa dialogului afli toate opiniile, îți faci întreaga imagine de ansamblu pentru a putea lua o decizie ulterioară. Nu intru în comentarii de acest gen, sunt doar strict comentarii politice”, a adăugat deputatul social-democrat.