Marius Marin, sincer înaintea debutului echipei naționale la turneul final: „Simt presiune. În ultimele șase luni numai la EURO mi-a stat capul“

Marius Marin, sincer înaintea debutului echipei naționale la turneul final: „Simt presiune. În ultimele șase luni numai la EURO mi-a stat capul“

EURO este aproape, iar echipa națională va debuta în doar trei zile în Germania, împotriva Ucrainei. Pregătirile sunt în toi, iar jucătorii lui Edi Iordănescu par mai montați decât niciodată să facă o figură frumoasă.

Marius Marin resimte presiunea calificării

Marius Marin, un om de bază al echipei naționale sub comanda selecționerului Edi Iordănescu, resimte presiunea. Mijlocașul central defensiv a fost extrem de sincer despre cum se resimte presiunea calificării pe cei convocați.

„Vrem neapărat un rezultat pozitiv și cred că meciul acesta ne va spune care e drumul nostru la Euro. În ultimele șase luni numai la Euro mi-a stat capul, chiar dacă poate nu e corect față de Pisa, clubul meu.

Nivelul e cel mai înalt, sunt cei mai buni fotbaliști din Europa aici. La națională nu există titulari sau rezerve, toți trebuie să dăm totul pentru România. Simt o presiune, îi voi întâlni pe unii dintre cei mai mari fotbaliști. Abia aștept meciurile“, a spus Marius Marin la conferința de presă, sub privirile reporterilor FANATIK din Germania.

EURO U21 versus EURO de seniori

Marius Marin a spus că nivelul unui campionat european de U21 nu se compară cu rigorile actuale. Mijlocașul central defensiv a spus că prezența fanilor este un atuu, mai ales după meciurile cu tribunele goale.

“Nu se compară un Euro U21 cu unul de seniori. Am fost căpitan la Euro U21, dar a fost un campionat fără spectatori, acum va fi altceva. Putem lua exemplu meciul cu Elveția în care am fost agresivi și am putut câștiga“, a mai spus Marin.

Olimpiu Moruțan, element pozitiv în angrenajul naționalei

„Prezența lui Moruțan ne motivează, toți ne gândim să facem mai mult inclusiv pentru el fiindcă ținem la el. E cea mai mare bucurie să fiu aici alături de colegii mei. Cea mai mare tristețe ar fi să știu că se va termina repede.

În primul meci echipele nu se aruncă, sunt destul de precaute de obicei. Nu mă gândesc deloc la un transfer, singurul meu gând e să-i fac pe români să fie mândri de mine, de noi. Suntem dispuși să ne sacrificăm, o să fim că o familie pe teren“, a mai spus Marin.

Greutatea numărului „6“

Marius Marin a spus că știe ce înseamnă greutatea numărului șase, având în vedere numele mari care l-au purtat. Jucătorul Pisei a spus că nu există termen de comparație între Generația de Aur și cea actuală, dar vor da totul.

„Ca să putem fi și ofensivi trebuie să ne sacrificăm în faza defensivă. Știu cine a purtat numărul 6 în trecut, știu despre Gică Popescu. Poate că nu suntem o generație de aur, nu suntem cea mai bună generație, dar suntem cei mai buni dintre cei care luptă din toată inima!”, a conchis Marin la conferința de presă.

Declarații conferință Marius Marin

Articol realizat cu sprijinul VODAFONE, partener de conectare al FANATIK la EURO 2024.