Merih Demiral, anchetat de UEFA după gestul făcut la Austria – Turcia 1-2. Ministrul de Interne al Germaniei s-a implicat în conflict

Merih Demiral, anchetat de UEFA după gestul făcut la Austria – Turcia 1-2. Ministrul de Interne al Germaniei s-a implicat în conflict

Trupa lui Vincenzo Montella a oferit o surpriză mare în ultimul joc din optimile de finală de la EURO 2024, acolo unde a trecut cu scorul de 2-1 de mult mai bine cotata formație a Austriei.

Gestul făcut de Merih Demiral în meciul Austria – Turcia 1-2 i-ar putea aduce suspendarea

Victoria din partida Austria – Turcia 1-2 a fost adusă de fundașul central Merih Demiral, cel care a înscris ambele goluri pentru învingători după două cornere executate de jucătorul lui Real Madrid, Arda Guler, însă un gest făcut în timpul jocului ar putea să-i aducă o suspendare.

Jucătorul în vârstă de 26 de ani s-a bucurat la unul dintre golurile marcate cu brațele ridicate către suporteri și făcând cu ambele mâini semnul ”Lupilor gri”, o grupare turcă de extremă dreapta.

Imaginea a devenit imediat virală în mediul online și a fost distribuită pe rețelele de socializare chiar și de Merih Demiral. UEFA s-a sesizat în acest caz și a deschis o anchetă, jucătorul turc riscând o suspendare.

În tot acest scandal a intervenit și Ministrul de Interne al Germaniei, Nancy Faeser, care s-a arătat dezamăgit de gestul făcut de fundașul turc și a cerut celor de la UEFA să ia măsuri drastice.

”Simbolul extremiștilor de dreapta turci nu are loc pe stadioanele noastre. Folosirea fotbalului european ca platformă pentru rasism este total inacceptabilă. Așteptăm ca UEFA să investigheze cazul și să ia în considerare sancțiuni”, a spus Faeser.

Germany’s interior minister says she expects UEFA to “consider sanctions” against Turkey’s Merih Demiral after he showed the Grey Wolves salute.#Euro2024 pic.twitter.com/TdCEBSvT57

— DW Sports (@dw_sports) July 3, 2024

Bellingham este și el anchetat de UEFA

Un alt jucător care ar putea rata cel puțin sferturile de finală de la EURO 2024 este englezul Jude Bellingham, care a făcut un gest golănesc după ce a înscris golul egalizator în partida cu Slovacia.

Superstarul englez a făcut gesturi obscene către banca de rezerve a slovacilor, însă în apărarea sa a precizat că totul era adresat unor prieteni aflați în tribună și că este vorba doar de o glumă nevinovată.

Cu toate acestea, UEFA a deschis o anchetă și în cazul său, urmând să decidă dacă jucătorul va fi suspendat pentru întâlnirea cu Elveția din sferturile de finală, programată sâmbătă, 6 iulie, de la ora 19:00.

Please follow and like us:
Pin Share