Mesaj RO-Alert, după ce un urs a fost văzut în staţiunea Buşteni

Mesaj RO-Alert, după ce un urs a fost văzut în staţiunea Buşteni

Autorităţile din judeţul Prahova au emis, duminică seară, mesaj RO-Alert prin care localnicii şi turiştii aflaţi în staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei sunt avertizaţi cu privire la faptul că un urs a intrat în oraş, relatează News.ro.

Ursul a fost văzut pe strada Nestor Ureche din oraşul Buşteni, conform datelor furnizate de ISU Prahova. Pentru a preveni orice incident, autorităţile au emis mesaj de avertizare. La faţa locului a fost trimisă o ambulanţă SMURD de la Detaşamentului Sinaia din cadrul ISU Prahova.

Este a doua zi consecutivă în care autorităţile din judeţul Prahova emit mesaj RO-Alert prin care avertizează asupra faptului că animalele sălbatice au intrat în zone locuite de oameni, pe Valea Prahovei. Sâmbătă seară, un urs a fost văzut în staţiunea Sinaia, în zona Popas Alpin, pe drumul către Cota 1400.

Tot săptămâna aceasta, miercuri seară, un urs şi-a făcut apariţia în Sinaia, pe Aleea Peleşului. Şi atunci autorităţile au emis mesaj RO-Alert.

Subiectul urşilor din România a fost prezentat şi de BBC, care se întreabă dacă sacrificarea urșilor din România rezolvă problema atacurilor animalelor asupra oamenilor.

  

  

Please follow and like us:
Pin Share