Mihaela Bilic contra Lygia Alexandrescu. Procesul nutriționistelor, punct și de la capăt: ”Aroganța și tupeul sunt infinite”. Exclusiv

Mihaela Bilic contra Lygia Alexandrescu. Procesul nutriționistelor, punct și de la capăt: ”Aroganța și tupeul sunt infinite”.  Exclusiv

Lygia Alexandrescu, cunoscută nutriționistă din România, vrea să ajungă la CEDO cu Mihaela Bilic după ce a pierdut procesul pe care i l-a deschis acum cinci ani. Cele două s-au duelat în instanță, din cauza unei postări făcute de Bilic, în 2019, despre ”competențele” medicale ale Lygiei Alexandrescu.

Lygia Alexandrescu vrea să ajungă la CEDO după ce s-a răfuit în instanță cu Mihaela Bilic

Tărăboiul a pornit de la o postare pe care Mihaela Bilic a făcut-o în anul 2019, la adresa Lygiei, în care a scris că femeia nu este medic de profesie, cu toată că se prezenta medic nutriționist. După cinci ani, Tribunalul București i-a dat dreptate Mihaelei, însă Lygia Alexandrescu, care a dat-o în judecată pentru că i-a afectat imaginea, susține că decizia semnalată în spațiul public nu este definitivă și că nu se va opri aici.

Ea susține că se va adresa, dacă va fi nevoie, inclusiv la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. La CEDO, însă, se ajunge doar după o decizie definitivă dată de cea mai înaltă instanță din România, în speță, ÎCCJ. Doar că această instituție nu judecă dosarele în sine, pe care diverși reclamanți le au cu alte persoane, ci modul în care statul și-a făcut datoria pentru a asigura o funcționare corectă a sistemului juridic. Cu alte cuvinte, Lygia Alexandrescu poate da în judecată statul român la CEDO, nu și pe Mihaela Bilic!

Lygia Alexandrescu, contactată de FANATIK: „Mai este și etapa CEDO”

„Procesul îl avem în continuare, nu s-a terminat, nu s-a terminat. Nu e o decizie definitivă, nici vorbă! Nu a fost nici recurs, nici CEDO, deci mai sunt două etape. Nu, cine preia (conținutul postărilor, n.r.) o să vorbească cu casa de avocatură. Categoric, da, depun recurs și mai este și etapa CEDO”, a declarat Lygia Alexandrescu, în exclusivitate pentru FANATIK.

Lygia Alexandrescu nu a vrut să intre în mai multe detalii la apelul FANATIK. Mihaela Bilic, în schimb, a fost ceva mai deschisă și a explicat cum a început acest conflict ajuns în sala de judecată.

Celebra nutriționistă ne-a mărturisit că perioada pandemiei a fost un adevărat calvar pentru ea, căci a trebuit să dea explicații la nesfârșit despre postarea pe care o făcuse. Mihaela Bilic ne-a semnalat și o chestiune bizară din acest proces. Prima judecătoare care s-a ocupat de caz ar fi fost mustrată de magistratul care acum i-a dat ei dreptate.

Mihaela Bilic: „Nutriționist poate să fie oricine, și antrenorul de fitness”

„Nu mai vreau să mă mai interesez de subiectul ăsta, e ceva… Mi-a plăcut cum am aflat vestea, așa, într-un fel, chiar m-am bucurat. Ăsta e recursul, căci judecătoarea inițială i-a dat ei câștig de cauză căci, vezi, Doamne, i-am afectat bugetul și încasarea. 

Ar trebui să renunțe la titlul de medic, pe care nu l-a avut niciodată. Oamenii să știe la ce vin, despre asta a fost postarea mea. Adică atunci când te duci și ceri sfatul cuiva, să știi care sunt competențele lui. E o chestie de onestitate. În rest, nutriționist poate să fie oricine, și antrenorul de fitness. N-am nicio problemă cu asta, dar fii onest și spune-i omului care îți este pregătirea. Medic nutriționist intră în altă poveste, este altă formare”, a povestit Mihaela Bilic, în exclusivitate pentru FANATIK.

Revenind la momentele prin care a trecut din cauza Lygiei Alexandrescu, Mihaela Bilic ne-a dezvăluit că ea a fost la fiecare termen de înfățișare, pe când cea care a dat-o în judecată a lipsit de câteva ori, pentru că era prea ocupată. În continuare, Bilic ne-a dezvăluit câteva lucruri interesante din culisele procesului cu Alexandrescu.

Lygia Alexandrescu a chemat-o pe Mihaela Bilic prin tribunale, în pandemie. Acuzații extrem de grave: „Judecătoarea a făcut un fel de mustrare către judecătoarea anterioară”

„A fost îngrozitor. Eu am făcut postarea în 2019, iar ea m-a dat în judecată pe motiv că i-au scăzut încasările. Am scris că ea nu e medic și m-a chemat în instanță pentru cu totul altceva. N-a contestat faptul că nu e medic, ci că îi stric imaginea, că a avut de suferit, că nu o mai cheamă televiziunea și nu mai are încasări. Mi-a cerut o sumă enormă, nu mai știu, dar oricum era de ordinul miilor de euro, să-și compenseze pierderile.

Culmea, prima judecătoare, în pandemie, i-a dat câștig ei, iar acum, la recurs, noua judecătoare a făcut o mică subliniere, ca un fel de mustrare către judecătoarea anterioară, care a fost extrem de părtinitoare. Foarte interesant, să zic așa, mersul justiției.

Pentru mine a fost o experiență năucitoare. Eu, în toată pandemia, am fost în sala de judecată, să văd ce înseamnă chestiunea asta și în ce porcărie am intrat. Ea n-a binevoit, nici când a fost obligată să depună mărturie, era prea ocupată”, ne-a spus Mihaela Bilic.

Lygia Alexandrescu ține foarte mult la titlul de doctor

În continuare, autoarea cărții „Foamea sufletului” ne-a explicat despre momentul în care a auzit prima oară despre Lygia Alexandrescu, dar și despre cum a descoperit că femeia nu e, de fapt, medic. În trecut, cea care deține un salon dedicat problemelor de nutriție a făcut o reclamă la un iaurt care în prezent nu mai există pe piață.

Un alt episod șocant pe care Bilic îl scoate în evidență este cel în care Lygia ar fi scos din biroul ei niște reporteri sub acoperire în momentul în care aceștia i-ar fi cerut diploma de medic. Experta în nutriție ne-a mai zis că nu e exclus ca Lygia Alexandrescu să fie conectată la niște cercuri importante, dat fiind că din sfaturile ei învață și copiii, la școală.

Bilic a remarcat-o pe Lygia Alexandrescu într-o reclamă la iaurtul Tnuva: „M-a sunat președintele Colegiului Medicilor să mă întrebe cine e nutriționista”

„Ea se simte extrem de… Ea e victima în toată povestea, aici e interesant. Eu știu de activitatea ei din 2010. Ea e pe piață dintotdeauna. Dintotdeauna s-a recomandat așa. Țin minte că ea făcea o reclamă la iaurtul Tnuva. Așa mi-a intrat în vizor. M-a sunat profesorul Lascăr, care este președintele Colegiului Medicilor, să mă întrebe cine e nutriționista care face reclamă la iaurt. I-am zis că nu știu, că o să mă interesez.

Am sunat la Tnuva, compania nici nu mai există, a fost demult. Am sunat la ei și mi-au spus că n-au zis niciodată că e medic nutriționist. Cred că a fost în beneficiul lor. În reclamă era titulatura ei era: lector conferențiar dr…, nu știu cum. Asta vine din mediul universitar, ea e absolventă de chimie.

Ulterior, pe oriunde mergea… Pe vremea aia, era revista Ciao! Nu mai știu cine era acolo redactor șef și au trimis camera ascunsă, reporteri la ea la cabinet. Le punea pe asistente să-i zică ”doamna doctor în sus, doamna doctor în jos”. Când au ajuns în cabinet și i-au cerut diploma de medic, i-a dat afară, cu scandal, adică, femeia e extrem de ”pe poziții”, așa…

„A reușit să intre, cu o fițuică de nutriție în școli, în programa obligatorie”

Aroganța și tupeul sunt fără limite. N-aș vrea să vorbesc, să spun minciuni, dar nu știu cât e de susținută. Nu știu, cred că se întreține cumva obrăznicia asta. A reușit să intre, cu o fițuică de nutriție, în școli, în programa obligatorie. E conectată. La un moment dat, mi-a zis cineva că nu trebuia să mă iau la ceartă cu dânsa.

În naivitatea mea, dreptatea e mai presus de orice. Pe mine, avocata ei m-a făcut albie de porci. Mi-a zis că sunt geloasă pe clienta ei, că voiam reclamele ei publicitare. Mă uitam la ea și o întrebam cum poate să spună asemenea minciuni în sala de judecată? Mi-a stat mintea, când am auzit ce afirmații a putut să facă fără niciun fel de acoperire”, a completat Mihaela Bilic, pentru FANATIK.

Please follow and like us:
Pin Share