Mihai Neșu vedea varianta Gică Hagi selecționer drept cea mai bună soluție pentru națională: „Are un merit deosebit în crearea acestei generații de suflet!”

Mihai Neșu vedea varianta Gică Hagi selecționer drept cea mai bună soluție pentru națională: „Are un merit deosebit în crearea acestei generații de suflet!”

Mihai Neșu urmărește în continuare cu interes fotbalul, mai ales cel românesc. Fostul jucător a vorbit despre echipa naționala a României, rămasă fără selecționer după plecarea lui Edi Iordănescu după EURO 2024.

Fostul fundaș român consideră că cel mai potrivit om pentru postul rămas vacant ar fi fost Gică Hagi, cel care a fost de asemenea ofertat de FRF. „Regele” a refuzat în cele din urmă propunerea, dar Mihai Neșu crede că Hagi are un mare merit pentru actuala generație de jucători a României.

Mihai Neșu, laude la adresa lui Gică Hagi: „Are un merit deosebit în crearea acestei generații de suflet!”

În lotul cu care România a atacat EURO 2024 s-au aflat mai mulți jucători care fie au fost lansați în fotbalul mare de Gică Hagi, fie au colaborat cu fostul mare internațional român la un moment dat. Mihai Neșu a subliniat și el acest aspect.

„Era imposibil din punct de vedere legal să se întâmple asta, deși el are un merit deosebit în crearea acestei generații de suflet. Mulți sunt creați la el, în academie. Din ce am lucrat cu el, și s-a dovedit și mai târziu, are o foarte mare experiență și un talent de a lucra cu tinerii.

Ăsta e un atu al lui. De asta a avut și un succes la nivelul nostru, cât este acesta, cu academia. E ceva deosebit și dacă nu era academia lui cred că generația României era mult mai săracă.”, a spus Mihai Neșu, pentru GOLAZO.ro.

Cum trece Mihai Neșu peste suferința cauzată de starea sa de sănătate: „După ce pleci de acolo, chiar nu-ți mai vine să te plângi!”

Pentru Mihai Neșu, viața nu a avut rezervată o carieră strălucită care să se concretizeze cu o retragere în glorie. Accidentarea suferită la antrenamentul lui Utrecht, care l-a imobilizat de la gât în jos, culminată apoi și cu alte probleme din viața personală, au făcut ca soarta fostului fotbalist să se afle sub semnul suferinței.

Chestionat despre cum își alină suferința și gândurile neplăcute, Mihai Neșu a dezvăluit cum relația cu propriul duhovnic precum și vizitele la muntele Athos îl ajută să își limpezească mintea și sufletul.

„Slavă Domnului, am un duhovnic minunat. Mai mă duc la Athos când pot și mă sfătuiesc cu părinții de acolo. Ne-am întors din Athos de curând. A fost frumos, acolo ne mai ducem la părinți.

Fricile și nelămuririle le mai zici lor, dar pentru ei totul e pozitiv. După ce pleci de acolo, chiar nu-ți mai vine să te plângi. Mergi înainte.”, a mai spus fostul fotbalist, conform sursei citate.

Please follow and like us:
Pin Share