Mihai Stoica, sceptic în legătură cu revenirea lui Edjouma la FCSB: „Trebuie să avem o discuție serioasă”

Mihai Stoica, sceptic în legătură cu revenirea lui Edjouma la FCSB: „Trebuie să avem o discuție serioasă”

Malcom Edjouma va reveni la FCSB în această vară. Împrumutul fotbalistului la Bari a expirat, iar italienii nu vor să-l transfere definitiv pe jucător. Fotbalistul marocan este așteptat să plece cu roș-albaștrii în cantonament.

Mihai Stoica, sceptic în legătură cu revenirea lui Edjouma la FCSB: „Trebuie să avem o discuție serioasă”

Deși Edjouma a fost o piesă serioasă pentru lotul FCSB-ului înainte de a fi împrumutat, jucătorul nu mai este deloc aproape de forma pe care o avea în momentul când a plecat.

Mihai Stoica, managerul tehnic al celor de la FCSB, a vorbit la Orange Sport despre întoarcerea marocanului în lotul formației campioane după o perioadă de aproape un an de zile.

„Edjouma nu a venit în ţară. Sigur, s-a luat legătura cu el. Şi cu el, cu Musi, Popa, Kiki. Noi avem om care se ocupă exact de asta.

Edjouma, acum trei zile ne-a anunţat că e în Italia şi ne anunţă de unde să-i facem bilet, din Italia sau din Franţa.

Trebuie să avem o discuţie serioasă cu Edjouma când vine la pregătire. Să vedem cu ce gânduri vine. Sunt jucători care vor să plece, să stea, care să lupte pentru titularizare, care să împacă cu statutul de rezervă”, a spus Mihai Stoica la Orange Sport.

Mihai Stoica: „Nu se pune problema!”

„Mâna dreaptă” a lui Gigi Becali a mai vorbit și despre pragul salarial la FCSB peste care conducerea nu vrea să treacă în momentul când transferă un jucător, mai ales că echipa campioană s-a lovit de niște pretenții exorbitante ale fotbaliștilor pe care îi avea pe listă.

„Nu există, nu se pune problema. La noi e o situaţie deosebită cu Vlad Chiricheş şi ideea lui Gigi de a-i oferi un salariu, că altfel nu venea la momentul ăla.

Ştiţi foarte bine că a renunţat luni bune la salariu o perioadă. A fost o idee câştigătoare, pentru că el a intrat exact când era nevoie şi exact cum estimam.

Cele trei meciuri pe care le-a jucat au fost singurele meciuri în care n-am primit gol în play-off. (…) Sub nicio formă. ( n.r. – salarii mai mari decât Coman şi Olaru) Trebuie să fie mai buni decât ei ca să aibă salariu mai mare.

Mă uit cu atenţie şi nu văd jucători mai buni decât ei. Ştii cum e, eu sunt subiectiv.”, a mai declarat Mihai Stoica pentru sursa citată.