Ministerul Educației taie banii copiilor din familii monoparentale. Revolta vedetelor: ”Nu te poți descurca cu 4.000 de lei”

Ministerul Educației taie banii copiilor din familii monoparentale. Revolta vedetelor: ”Nu te poți descurca cu 4.000 de lei”

Ministrul Educației schimbă legea burselor sociale. Nu se mai acordă venituri tuturor copiilor care fac parte din familii monoparentale, decât în anumite condiții. Un motiv în plus de îngrijorare chiar și pentru vedete. Autoritățile le suprimă celor mici bucuria propriilor bănuți și le taie de la rădăcină motivația de a învăța. Decizia ministrului afectează atât oamenii de rând, dar cât și persoane publice. FANATIK a reușit să obțină câteva păreri sincere ale celebrităților e la noi. Ce spune Laurette, dar și Elena Ionescu despre noua schimbare educațională venită de la minister.

Vedete afectate de schimbarea legii monoparentale

Vedetele autohtone sunt și ele afectate de noua schimbare. FANATIK a stat de vorbă cu două artiste, Laurette și Elena Ionescu, ambele crescându-și copiii singure de când aceștia se aflau la vârste foarte fragede.

Laurette își crește singură fiica, pe Serena, încă de când aceasta avea doar doi ani. Recunoaște că este greu să crești un copil de unu singur și că poate uneori nu sunt bani pentru necesitățile zilnice, motiv pentru care se gândește să depună actele necesare pentru obținea unui ajutor financiar din partea statului în valoare de 300 de lei.

Laurette, mamă singură: ”Fiica mea nu a beneficiat de această bursă”

Contactată de FANATIK, Laurette, spune că fiica ei nu a primit niciodată bursă socială. Asta pentru că, deși a intenționat, nu a aplicat vreodată pentru ea. Modelul susține faptul că a încercat, însă directoarea școlii a refuzat-o din start. I-a spus că nu este cazul lor și că nu se încadrează. Ne mai fiindu-i oferită nicio explicație. Anul acesta Laurette este hotărâtă să meargă până în pânzele albe pentru bursa școlară a fiicei sale.

„Noi nu am primit bursă școlară niciodată și nici nu am aplicat pentru a o primi. Cu toate că, cred că a fost dreptul fetiței la acești bănuți. O singură dată am avut de la școală, pe mail, la începutul anului, informații despre bursă și despre familiile cu copii care pot beneficia de bursa școlară. În momentul în care am mers la directoare să o întreb cum putem aplica și care sunt condițiile, directoarea școlii mi-a zis că nu este cazul nostru.

Nu am întrebat de ce, nu am insistat. Cert este că fetița nu a primit această bursă, dar am să mă interesez anul acesta. Dacă se încadrează și este dreptul ei, vom aplica. Până la urmă sunt bănuții ei și de ce să nu-i primească”, a declarat Laurette în exclusivitate pentru FANATIK.

Modelul nu crede că o familie se poate descurca cu 4.000 de lei pe lună

În continuare Laurette spune că cea mică a învățat la o școală privat, acesta fiind un posibil motiv pentru care nu a beneficiat de bursă: Țin să menționez că fetița a fost la școală privată până în momentul de față, poate aceasta este cauza pentru care nu a primit bursa. Nu știu ce să spun, dar știu că au fost copii în clasa ei și în școală care, chiar dacă plăteau taxa școlară, beneficiau de această bursă de 300-400 cât era pe lună. Noi nu am primit niciodată niciun fel de ajutor de la statul român. Nu știu dacă te poți descurca cu 4.000 de lei pe lună. Fiecare cu cheltuielile și viața pe care o are. Acum depinde la ce ne raportăm”, a completat vedeta.

Laurette menționează faptul că România este singura țară europeană în care copiii nu sunt susținuți din punct de vedere financiar de către stat. Artista se află într-o relație amoroasă cu fotbalistul Magaye Gueye de ceva vreme, motiv pentru care face naveta România – Franța. Luând contact și cu o altă cultură și gândire mult mai dezvoltată din orice punct de vedere, cu oameni mai ”open – minded”. Laurette spune că în Franța elevii primesc lunar suma de 300 de euro. Modelul ne-a mai mărturisit și că ia în calcul o posibilă mutare a fiicei sale la o școală din Paris, acolo unde își petrece o bună perioadă de timp alături de iubitul ei.

„Peste tot în Europa, în afară de țara noastră, copiii primesc ajutor de la stat sau familiile care nu au venituri foarte mari sau nu se pot descurca primesc ajutor de la stat. De exemplu, în Franța, un copil primește 300 de euro, plus multe alte ajutoare. La noi mai durează până să ne aliniem așa la tot ce înseamnă Uniunea Europeană. Nu este ușor să fii mamă singură”

Laurette, pentru FANATIK

Elena Ionescu, dezacord total referitor la noua lege

Interpreta Elena Ionescu susține că toată această schimbare constituie o discriminare la adresa copiilor ce provin din familii monoparentale. Artista știe cât este de greu să crești de una singură un copil, fiind și ea în aceeași situație după divorțul de tatăl fiului ei. Din acest motiv rezonează cu toți părinții aflați în această situație. Cântăreața este de părere că statul român nu face altceva decât să îngreuneze situația celor care își cresc singuri copiii, fără pic de ajutor.

Bineînțeles că nu sunt de acord și nu mi se pare ceva normal și în regulă. De ar fi măcar un protest care să ne ajute. E cumva o discriminare, într-o formă sau alta. Poate eu sau alte persoane nu suntem afectatați, că avem o situație financiară bună. Însă, sunt alții cu venituri mai mici.

Pentru o mamă singură cu mai mulți copii, legea e absurdă. Ești un singur părinte. Oricum ești afectat de treaba asta, acum mai ești și penalizat. Sper la un viitor de egalitate, până la urmă despre asta e vorba. Greutățile survin oricum din cauza despărțirilor. Asta e țara în care trăim”

Elena Ionescu, pentru FANATIK

De asemenea, cântăreața ne-a mai mărturisit faptul cei mici trebuie să aibă aceleași drepturi indiferent de numărul prinților pe care îi are: Concluzia e clară, indiferent că există un părinte sau doi, drepturile copiilor trebuie să fie egale. Indiferent de familie sau de situația în care se află copiii. Ei trebuie să fie egali, aici este discriminarea”, a încheiat vedeta.

Ministerul Educației taie bursele sociale

Începând din luna septembrie, odată cu începerea noului an școlar, Ministerul Educației schimbă regulile în ceea ce privește familiile monoparentale. Elevii care sunt crescuți de un singur părinte nu vor mai beneficia de bursa socială de 300 de lei, dacă venitul întreținătorului este de peste 4.000 de lei.

Până acum, minorii din familii monoparentale, copiii orfani sau cei nerecunoscuți de tată beneficiau de bursă socială, indiferent de venitul familiei.

Please follow and like us:
Pin Share