Ministerul Finanțelor vrea să împrumute de la bănci aproape 7 miliarde de lei numai în luna iunie

Ministerul Finanțelor vrea să împrumute de la bănci aproape 7 miliarde de lei numai în luna iunie

Ministerul Finanţelor a planificat pentru luna iunie împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 6,2 miliarde de lei, la care se va putea adăuga suma de 750 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.

 

Statul împrumută bani. Iar

 

Suma totală, de 6,95 miliarde de lei, e cu 1,06 miliarde mai mare faţă de cea programată pentru luna mai (5,89 miliarde de lei) şi va fi destinată refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetar.

Amintim că, potrivit celor mai recente date ale Ministerului Finanțelor, deficitul bugetar a urcat la 3,24% din PIB după doar primele patru luni din 2024. Asta în condițiile în care Guvernul și-a asumat un deficit de 5% pe tot anul. Comisia Europeană prognozează că acesta va fi, în fapt, de 6,9% din PIB.

Conform prospectului publicat în Monitorul Oficial, citat de Agerpres, pe 6 iunie va fi organizată o licitaţie pentru o emisiune de certificate de trezorerie cu discont, în sumă de 600 de milioane de lei, cu scadenţa în 31 martie 2025, iar în 13 iunie va fi organizată o licitaţie pentru o emisiune similară, de 600 milioane lei, cu scadenţa în 28 mai 2025.

De asemenea, tot în luna iunie vor fi lansate 11 emisiuni de obligaţiuni de tip benchmark, cu o valoare totală de 5 miliarde lei, urmate a doua zi de o sesiune suplimentară de oferte necompetitive, cu o valoare de 15% din valoarea iniţială a emisiunii de obligaţiuni (750 milioane de lei în total).

Astfel, au fost programate licitaţii pentru o emisiune de obligaţiuni de 200 milioane lei, în 10 iunie, o emisiune de 300 de milioane lei, în 17 iunie şi nouă emisiuni de 500 milioane lei, în 3 iunie (două), 6 iunie, 10 iunie, 13 iunie, 17 iunie, 20 şi 27 iunie (două).

 

Profesor de economie: Ne împrumutăm prea mult și prea repede

 

Specialiștii atrag atenția că statul român ne îndatoarează prea mult și prea repede pentru a acoperi niște cheltuieli care oricum sunt inutile.

„Ne împrumutăm prea mult și prea repede ca să finanțăm un deficit pe care ni l-am asumat, care are șanse mari să fie mai mare”, a declarat, pentru B1 TV, Christian Năsulea, profesor de economie mondială.

Acesta a explicat apoi: „Nu spun că să te împrumuți e greșit. La școlile de business învățăm că ar trebui să ne împrumutăm ca să finanțăm investiții utile, să ne putem dezvolta mai repede. (…) Problema noastră e că, în general, ne împrumutăm ca să finațăm lucruri ineficiente, cheltuieli care nu se traduc într-o creștere de performanță pe termen lung. Aici e, de fapt, problema în esență – că am pornit de la următoarea situație: avem dificultăți în a acoperi toate cheltuielile pe care trebuie să le facem noi, ca țară. Refuzăm să scădem din aceste cheltuieli. Nici măcar nu încercăm, deja e destul de clar, că nu s-a făcut nimic în direcția reducerii cheltuielilor bugetare. (…) Problema e, de fapt, că ne împrumutăm ca să facem niște cheltuieli care sunt ineficiente”.