Ministrul Educației clarifică măsurile pentru elevii recalcitranți: „Pot fi extrași din clasă, iar părinții sunt anunțați”

Ministrul Educației clarifică măsurile pentru elevii recalcitranți: „Pot fi extrași din clasă, iar părinții sunt anunțați”

„Este un spațiu în care școlile îi pot separa pe cei care deranjează orele de curs de colegii lor tocmai pentru a asigura dreptul la educație al întregului colectiv. Poate fi biblioteca, poate fi o sală de clasă neutilizată în acel moment. Când un copil deranjează ora și pe toți colegii lui, el poate fi extras de către școală într-o sală specială unde face activități educaționale decise de către cadrul didactic sau lecturează, sunt anunțați părinții și are timp să reflecteze asupra faptului că ceea ce a făcut, comportamentul său punctual în ziua respectivă sau la ora respectivă a fost suficient de grav cât să genereze o astfel de măsură din partea școlii”, a declarat Ligia Deca.

Decizia aparține fiecărei școli

Întrebată cine are responsabilitatea de a scoate elevul din clasă, Ligia Deca a menționat că această decizie variază de la o școală la alta, în funcție de resursele umane disponibile. „Poate fi consilierul, profesorul de serviciu sau alt cadru didactic, în funcție de organizarea fiecărei unități de învățământ. Este o măsură la care multe școli au cerut acces, pentru a putea reacționa în fața elevilor care deranjează orele, fără a fi nevoiți să îi excludă complet”, a precizat aceasta.

Elevul rămâne supravegheat și nu i se va pune absență

Ministrul a asigurat că, pe perioada în care elevul se află în acel spațiu separat, el este monitorizat constant și nu primește absență în catalog. „Aceasta este doar una dintre măsurile care pot fi luate de către școli. Există mai multe forme de sancționare sau intervenție educațională pentru elevii care au un comportament inadecvat”, a adăugat Ligia Deca.

Această inițiativă vine în contextul nevoii de a menține disciplina în școli și de a proteja dreptul fiecărui elev la un mediu educațional corespunzător, fără a recurge la măsuri mai drastice, precum excluderea din clasă.

Please follow and like us:
Pin Share