Ministrul israelian al apărării promite un „răspuns decisiv” după atacul din Tel Aviv. O nouă dronă folosită de rebelii houthi

Ministrul israelian al apărării promite un „răspuns  decisiv” după atacul din Tel Aviv. O nouă dronă folosită de rebelii houthi

Ministrul israelian al apărării, Yoav Gallant, a avertizat vineri că țara sa va riposta „într-un mod decisiv” la atacul cu dronă cu rază lungă de acțiune care a lovit în noaptea de joi spre vineri o clădire din centrul orașului Tel Aviv, omorând o persoană şi rănind altele opt, transmit agențiile de presă AFP şi DPA, preluate de Agerpres.„Establishmentul din apărare lucrează la consolidarea imediată a tuturor sistemelor de apărare şi îşi va regla conturile cu oricine dăunează statului Israel sau îşi îndreaptă teroarea împotriva acestuia”, a avertizat Gallant într-o declaraţie emisă de biroul său.„Aşa cum am demonstrat până acum, şi de această dată sistemul de apărare şi de securitate (israelian – n.r.) îi va face să plătească într-un mod decisiv şi prin surprindere pe toţi cei care încearcă să facă rău Israelului sau trimit terorişti împotriva acestuia”, a adăugat ministrul Gallant într-un mesaj publicat pe contul său de X.

Rebelii din Yemen spun că au efectuat atacul cu o dronă nouă

Serviciul israelian de salvare „Magen David Adom” a anunțat anterior că o persoană a fost ucisă, iar altele opt rănite în urma unei explozii puternice în apropierea unei clădiri a Ambasadei SUA din Tel Aviv.Armata israeliană declarat vineri că, potrivit informaţiilor de care dispune, proiectilul provenea din Yemen, țară situată la circa 2.200 de kilometri est de Israel.Rebelii houthi din Yemen, sprijiniți de Iran, au revendicat un atac asupra unei „ţinte importante” din Tel Aviv ca represalii pentru acţiunile militare ale Israelului în Fâşia Gaza.Purtătorul de cuvânt al rebelilor houthi, Yehya Saree, a subliniat că atacul a fost efectuat cu o nouă dronă, numită Yafa, capabilă să ocolească sistemele de interceptare şi radarele israeliene.El a spus totodată că rebelii houthi au o „bancă de ţinte” în Israel şi că Tel Avivul este în vizor.

Alarma de raid aerian nu a fost declanșată

Potrivit armatei israeliene, o dronă cu rază lungă de acţiune s-a apropiat dinspre mare şi a lovit o clădire rezidenţială. O înregistrare video care circulă pe internet arată o dronă care survolează plaja în direcţia unor blocuri din Tel Aviv. La puţin timp, se vede o lumină puternică şi se aude zgomotul făcut de o explozie.The Times of Israel scrie că drona a fost detectată de supravegherea aeriană, dar nu a fost doborâtă din cauza unei erori umane.O purtătoare de cuvânt a armatei israeliene a confirmat, în urma unei anchete, că nu a existat nicio alarmă de raid aerian, deşi ar fi trebuit să aibă loc o avertizare a populației. Tel Avivul a fost ocolit până acum în mare parte de atacurile cu drone.

Here, Israelis go to work. Here, tourists go to the beach or shop. Here, you can sit for a coffee and enjoy a Friday morning in Tel Aviv.Here is where today an Iranian UAV from Yemen struck a residential building. pic.twitter.com/1SWQpFQxOA

— Israel Defense Forces (@IDF) July 19, 2024

Explozia s-a produs chiar în centrul istoric al orașului, ale cărui plaje de nisip sunt renumite în întreaga lume şi constituie un punct central al vieţii urbane.Multe hoteluri internaţionale se află în zona acestor plaje. De la începutul războiului, aceste hoteluri au găzduit şi persoane din nordul Israelului care au fost evacuate din cauza tirurilor mișcării șiite libaneze Hezbollah, susţinută de asemenea de Iran.

  

  

Please follow and like us:
Pin Share