Minusul pe care Stoichiță îl vede la Radu Drăgușin. „Sufăr când îl văd. Nu poate accepta așa ceva”. Va fi noul căpitan al României?

Minusul pe care Stoichiță îl vede la Radu Drăgușin. „Sufăr când îl văd. Nu poate accepta așa ceva”. Va fi noul căpitan al României?

Radu Drăgușin (22 de ani) a făcut un nou meci mare la echipa națională. În Cipru – România 0-3, evoluția stoperului a fost încununată cu primul gol sub tricolor. Care este însă minusul „Dragonului”.

Ce minus a văzut Mihai Stoichiță la Radu Drăgușin: „Nu poți să stai numai rezervă”

Întrebat dacă Drăgușin poate fi viitorul căpitan al naționalei României, Mihai Stoichiță a dezvăluit că mai e cale lungă. Marele inconvenient e lipsa meciurilor la echipa de club, Tottenham. Din ianuarie 2024, de când a ajuns la Spurs, fundașul central a jucat doar 13 meciuri.

„Depinde foarte mult de ce face la club. Dacă la Tottenham Drăgușin va ajunge să fie titular permanent al acelei echipe, normal că Drăgușin va avea mai multe atuuri să devină un lider al echipei naționale.

În momentul ăsta nu știu dacă el ar putea fi căpitanul echipei naționale. Când ești căpitanul echipei naționale trebuie să ai niște atuuri care să te facă foarte foarte credibil, respectat când intri în teren.

E un jucător foarte bun. Din păcate joacă doar la echipa națională. Acolo joacă foarte puțin. Eu am o relația foarte apropiată cu el, cu familia lui, îl cunosc de când era mic. Țin foarte mult la el, dar sufăr când văd că nu joacă la club.

Eu aș vrea să îl folosim pe Drăgușin la un randament superior decât cel din momentul de față. Acest lucru nu este posibil decât printr-o continuitate a jocului într-un campionat puternic. Sau unde se va duce. Că poate va pleca de la Tottenham dacă nu îi va conveni. Nu poți să stai numai rezervă.

Nu cred că va accepta acest statut. Și bine face. Ideal ar fi să joace meci de meci. Asta e părerea mea. Când va juca meci de meci respectul față de el va crește foarte foarte mult”, a declarat Mihai Stoichiță în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA, show care e live pe FANATIK.RO, luni, marți și vineri, de la ora 10:30.

„Nu sunt importanți banii”

Radu Drăgușin a fost transferat de Tottenham în ianuarie 2024, atunci când londonezii au plătit 25 de milioane de euro pentru a îl lua de la Genoa. De altfel, 25.000.000 de euro este și cota de piață a fundașului central, conform transfermarkt.com.

„El a făcut pasul când a fost la Juventus. Nu juca la Juve și a mers în Serie B la Genoa. A jucat meci de meci acolo și a promovat în Serie A și a reușit să ajungă la Tottenham.

Acum văzând că nu joacă acolo nu sunt importanți banii. Cred că ar fi important pentru el să meargă în altă parte meci de meci să joace și mai mult și va deveni mai bun și mai important și pentru echipa națională”, a spus și Nicolae Dică.

GENERATIA DE AUR vs GENERATIA DE SUFLET! Cine va fi NOUL LIDER al nationalei Romaniei

Please follow and like us:
Pin Share