Mircea Geoană, acuzat de plagiat în teza de doctorat. ”Mă așteptam la astfel de atacuri murdare”

Mircea Geoană, acuzat de plagiat în teza de doctorat. ”Mă așteptam la astfel de atacuri murdare”

Potrivit anchetei, publicată de PressOne, Mircea Geoană a plagiat prin traducere, fără vreun fel de atribuire și fără ghilimele, zeci de pagini din rapoartele anuale prezentate Congresului SUA de președinții americani Bill Clinton și George W. Bush.

Mircea Geoană, acuzat de plagiat în teza de doctorat

Secretarul general adjunct al NATO și-a susținut doctoratul în 2005, la ASE, cu o teză dedicată integrării României în structurile euro-atlantice.

„Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, a plagiat substanțial în teza de doctorat pe care a susținut-o, în urmă cu aproape 20 de ani, la Academia de Studii Economice din București. 

 Cel puțin 78 de pagini din cele 279, cât totalizează lucrarea, au conținut plagiat –  text, grafice și tabele – preluat fără atribuire din diverse surse. Și în anexele lucrării există conținut plagiat: la o verificare aleatorie, am descoperit în Anexa nr. 2 că cel puțin 9 pagini au conținut plagiat. (…)

Cea mai mare parte a conținutului identificat ca fiind plagiat de secretarul general-adjunct al NATO provine din trei documente oficiale, emise de Administrația Prezidențială a Statelor Unite ale Americii. (…) 

Mai exact, este vorba despre trei rapoarte, intitulate la fel, Economic Report of the President. Primul a fost prezentat Congresului SUA, în februarie 1999, de președintele Bill Clinton, iar celelalte două, de președintele George W. Bush, în februarie 2002 respectiv februarie 2003.

Niciuna dintre aceste lucrări nu este citată în textul doctoratului lui Mircea Geoană și nu este trecută în bibliografie”, se arată în ancheta semnată de jurnalista Emilia Șercan.

”Mă așteptam la astfel de atacuri murdare”

Secretarul general adjunct al NATO a declarat pentru PressOne că a respectat regulile în vigoare la momentul realizării tezei sale de doctorat la care a lucrat „sârguincios (…) și serios ani de zile”.

Luni, Mircea Geoană a postat o reacție mai amplă pe pagina sa de Facebook în care spune că este ținta unei campanii de denigrare la anumite posturi de televiziune și că se aștepta la atacuri murdare.

„Din seria caută până găsești și, dacă nu găsești, inventează, mă trezesc astăzi cu o acuzație de plagiat a tezei de doctorat pe care am terminat-o acum 20 de ani. De ce astăzi? Probabil pentru că unii s-au speriat de discuțiile din spațiul public despre o posibilă candidatură a mea.

Specialiști în domeniu s-au pronunțat deja public asupra unei teze la care am muncit timp de ani de zile. Când mai multe softuri anti-plagiat spun că NU există similitudini și totuși cineva se trezește să vină cu o acuzație falsă, nu pot decât să mă gândesc la rea-intenție sau rea-credință. (…)

Mă așteptam la astfel de atacuri murdare, așa cum, de 3 luni, anumite posturi de televiziune duc o campanie de denigrare la adresa mea. Încă o campanie de fake news nu e nimic nou sub soare. (…)

Nu voi permite nimănui, din motive exclusiv electorale și, în mod evident, motivat politic, să pună la îndoială o viață de muncă și studii făcute la cel mai înalt nivel de probitate și profesionalism”, a scris secretarul general adjunct al NATO.

Profesorul Radu Mușetescu (ASE): ”Nici vorbă de plagiat”

Radu Mușetescu, profesor de Afaceri și Economie Internațională la Academia de Studii Economice București, prezent la susținerea tezei de doctorat de către Mircea Geoană declară că nu se poate pune problema de plagiat în cazul tezei secretarului general adjunct al NATO.

Acesta a mai precizat și că după ce a fost verificată cu „trei softuri anti-plagiat recunoscute național și internațional (…) concluzia este că gradul de similitudine cu alte lucrări sau documente scrise anterior nu depășește nivelul de 0.9% (de fapt, titluri de documente și texte legale). Așadar, nici vorbă de plagiat. La nivelul anului 2005, teza depășea standardele de corectitudine din 2024”.