Mircea Geoană, despre succesorul său ca adjunct al NATO. „Dacă ar fi o doamnă, ar fi un lucru foarte bun”

Mircea Geoană, despre succesorul său ca adjunct al NATO. „Dacă ar fi o doamnă, ar fi un lucru foarte bun”

Mircea Geoană, adjunctul secretarului general al NATO, a vorbit, vineri, la Râmnicu Vîlcea, despre succesorul său în cadrul Alianței Nord Atlantice, spunând că ar fi bucuros dacă acesta ar fi numit tot din rândul noilor veniți în Alianță și că „ar fi un lucru bun” să fie o doamnă.

„Dacă ai venit mai târziu într-o echipă, nu înseamnă că ai mai puţine drepturi”

Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, a declarat, vineri, la Râmnicu Vâlcea, unde și-a lansat cartea „Bătălia pentru viitorul României. Gândurile unui român la vârful NATO”, că ar fi bucuros ca succesorul său să fie numit dintre noii membri ai Alianței, așa cum a fost desemnat și el, în urmă cu cinci ani.

„Acum cinci ani de zile, pe vremea administraţiei Trump şi cu secretarul general Jens Stoltenberg, s-a luat decizia ca poziţia numărul 2 să nu mai meargă automat la americani, ci să vină către altcineva. Şi cred că ideea de a avea pe cineva dintre noii veniţi în NATO – şi eu am fost cel care am reuşit să obţin acest job – a fost o decizie foarte bună, pentru că şi noii veniţi în NATO sau în UE au drepturi egale cu cei care sunt membrii fondatori. Dacă ai venit mai târziu într-o echipă, nu înseamnă că ai mai puţine drepturi decât ceilalţi să conduci, să fii la vârf”, a declarat Mircea Geoană, scrie Agerpres.

O doamnă „ar fi un lucru foarte bun”

Secretarul general adjunct al NATO a subliniat că „ar fi un lucru foarte bun” dacă succesorul său ar fi o femeie – așa cum s-a vehiculat recent. Presa internațională a sdezvăluit două nume pentru postul de adjunct al secretarului general al Alianței, Mark Rutte, care va veni în locul longevivului Jens Stoltenberg în fruntea NATO. Este vorba de Radmila Sekerinska, fostul ministru al Apărării al Macedoniei de Nord, și de Mariya Gabriel, fost viceprim-ministru al Bulgariei.

„De aceea m-aş bucura, cu titlu personal, să fie cineva tot din garnitura mai nouă din NATO. Dacă ar fi o doamnă, ar fi un lucru foarte bun, iar ţara şi geografia pe care acesta ar reprezenta-o e o chestiune de calcul strategic şi politic şi aici nu am voie să comentez public, dar preferinţa mea personală ar fi să vedem un început de tradiţie ca ţările nou venite în NATO şi în UE să aibă poziţii de influenţă şi să fie tratate cu respect şi să aibă influenţă reală în această organizaţie”, a declarat spus Mircea Geoană, care-și va încheia mandatul de adjunct al NATO la începutul lunii octombrie.

„E nevoie de femei la vârf”

„Noul secretar general Mark Rutte va decide şi va selecta, sper eu, succesoarea mea, pentru că e nevoie de femei la vârf. (…) O să am o conversaţie cu domnia sa şi dacă îmi va cere opinia, i-o voi da, dar este dreptul suveran al noului secretar general să îşi facă echipă. Eu am făcut şi fac o echipă fantastică cu Jens Stoltenberg. Suntem prieteni buni şi facem o treabă foarte bună şi sunt convins că şi noua echipă la vârful NATO de după noi va face o muncă la fel de serioasă şi la fel de omogenă cum am avut-o noi”, a mai spus Mircea Geoană

Please follow and like us:
Pin Share