Mircea Geoană, Emil Boc și Victor Ponta, pe primele locuri în topul încrederii. Cum arată clasamentul notorietății | Sondaj INSCOP

Mircea Geoană, Emil Boc și Victor Ponta, pe primele locuri în topul încrederii. Cum arată clasamentul notorietății | Sondaj INSCOP

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, ocupă prima poziție în clasamentul încrederii, conform unui sondaj INSCOP, făcut la comanda News.ro. Potrivit rezultatelor aceleiași cercetări, în privința notorietății, pe primul loc se află fostul premier Victor Ponta.

Mircea Geoană se bucură de o cotă de încredere de 37% în rândul participanților la sondaj, fiind urmat de primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, cu 36,3%, fostul premier Victor Ponta – 24,9%, actualul premier Marcel Ciolacu – 24%, șeful Senatului Nicolae Ciucă – 20%, liderul AUR, George Simion – 19,8%, Diana Şoşoacă, șefa SOS România – 18,5%, fostul premier Dacian Cioloș – 15,8%, europarlamentarul Mihai Tudose – 13,5% și șeful USR Cătălin Drulă – 9,5%.

„Datele relevă că doi lideri care nu sunt implicaţi direct în viaţa politică naţională şi anume: secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, respectiv primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, conduc detaşat în clasamentul încrederii. Cei doi se menţin în vârful acestei ierarhii de peste jumătate de an, ceea ce scoate în evidenţă atât starea de nemulţumire, cât şi o anumită preferinţă consistentă a populaţiei României pentru repere politice neimplicate direct în conducerea ţării în acest moment”, explică Remus Ştefureac, director INSCOP Research.

În cea ce privește topul notorietății, acesta arată astfel: Victor Ponta – 96,4%, Diana Şoşoacă – 95%, Marcel Ciolacu – 94,2%, Emil Boc – 90,9%, Mircea Geoană – 89,1%, Dacian Cioloş – 84,5%, George Simion – 82,8%, Nicolae Ciucă – 82,6%, Mihai Tudose – 54,8% şi Cătălin Drulă – 46,7%.

Datele cuprinse în sondaj au fost culese în perioada 20 – 25 mai 2024, prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eşantionului simplu, stratificat fiind de 1100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupaţie) pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2.95%, la un grad de încredere de 95%.