Mircea Geoană, final de mandat la NATO. Adjunctul lui Jens Stoltenberg va fi decorat

Mircea Geoană, final de mandat la NATO. Adjunctul lui Jens Stoltenberg va fi decorat

Secretarul general adjunct al NATO și-a anunțat public demisia în data de 3 septembrie. Mircea Geoană ar urma să își anunțe oficial candidatura la alegerile prezidențiale din această toamnă.

Mircea Geoană, final de mandat la NATO

Potrivit unui anunț al Alianței Nord-Atlantice, Mircea Geoană va fi decorat marți cu Ordinul NATO „Serviciul Merituos” pentru activitatea sa din ultimii ani în cadrul Alianței.

Recent, adjunctul lui Jens Stoltenberg a transmis o notificare către Secretarul General al NATO prin care a anunțat că va demisiona din funcție pe 10 septembrie.

Jens Stoltenberg i-a acceptat demisia și a precizat că munca lui Mircea Geoană cu partenerii „a adus mari beneficii NATO”.

„Mircea a servit NATO timp de aproape cinci ani. Concentrarea sa pe tehnologie și provocările emergente de securitate a fost esențială pentru stimularea inovației în Alianță.

Munca sa cu partenerii a adus mari beneficii NATO. Îi doresc toate cele bune pentru viitor”, a mai transmis Jens Stoltenberg.

Până la numirea unui succesor, Mircea Geoană va fi înlocuit de Boris Ruge, secretar general adjunct pentru afaceri politice și politica de securitate (PASP).

Ceremonia în cadrul căreia va fi decorat Mircea Geoană va fi găzduită de Jens Stoltenberg, încă secretarul general al alianței, care își va încheia și el mandatul, fiind înlocuit de Mark Rutte, și va avea loc la sediul NATO din Bruxelles, începând cu 12.30, ora României.

Mircea Geoană a fost numit în 17 octombrie 2019 în postul de secretar general adjunct al NATO. Politicianul a devenit, astfel, românul aflat în cea mai înaltă poziție în ierarhia Alianței Nord-Atlantice și prima persoană din Europa Centrală și de Est care a ocupat această poziție.

La fel ca şi mandatul secretarului general, Jens Stoltenberg, şi mandatul său a fost prelungit după izbucnirea războiului din Ucraina, pentru a se păstra stabilitatea la vârful Alianţei.

Fost președinte al PSD, Mircea Geoană a candidat la prezidențiale și în 2009, dar a pierdut în cel de-al doilea tur de scrutin în favoarea lui Traian Băsescu.

Please follow and like us:
Pin Share