Mircea Geoană își pregătește campania electorală cu Florian Coldea! Cum se justifică

Mircea Geoană își pregătește campania electorală cu Florian Coldea! Cum se justifică

Mircea Geoană a recunoscut că a fost în complexul de lux din Bran, însă nu a pomenit nimic despre milionarii lui Coldea. La două săptămâni de când informația a apărut în presă, Secretarul Adjunct al NATO susține că se afla acolo pentru a promova turismul românesc.

Potrivit jurnaliștilor, Mircea Geoană a fost băgat în ședință de milionarii care au legături cu statul paralel condus și de Florian Coldea. Sursele spun că oamenii de afaceri care roiesc în jurul lui Geoană sunt cei care ar face parte din grupul de la Monaco, iar la Bran ar fi pus la cale un plan pentru alegerile prezidențiale.

Milionarii lui Florian Coldea vor să îl ajute pe Geoană în campania pentru alegerile prezidențiale. Este vorba, printre alții, despre Radu Dimofte, Neluțu Varga dar și Rareș Mănescu, care ar fi șeful de campanie a lui Mircea Geoană, mai spune presa. Aceștia vor să strângă sume importante de bani pentru a putea să lupte cu partidele politice, care au la dispoziție milioane de euro de la stat.

După summitul NATO de la Washington, care va avea loc între 9 și 11 iulie, Mircea Geoană vrea să anunțe oficial că va candida pentru a-i lua locul lui Iohannis la Palatul Cotroceni.

Mircea Geoană, vizite electorale în România. Manevrele ascunse ale numărului 2 din NATO