Mircea Geoană lansează Angajamentul pentru România. “Schimbarea adevărată pentru un deceniu al renașterii naționale”

Mircea Geoană lansează Angajamentul pentru România. “Schimbarea adevărată pentru un deceniu al renașterii naționale”

Mircea Geoană și-a depus joi la BEC dosarul de candidatură pentru cea mai înaltă funcție în stat, ocazie cu care a declarat că unul dintre angajamentele sale ca viitor președinte va fi schimbarea modului în care funcționează sistemul electoral în România.

Mircea Geoană lansează Angajamentul pentru România

Fostul secretar general adjunct al NATO a criticat procedura stufoasă și greoaie necesară unei candidaturi la președinție și faptul că este necesară depunerea unor cutii cu documente, când normal ar fi fost ca toată documentația să poată fi prezentată în format electronic.

„În România lui 2024, în mod normal, nu ar fi trebuit să asistăm la sute şi sute de cutii, şi de hârtii, şi de birocraţie, şi de maculatură, în cele din urmă, şi ar fi trebuit să fim cu toţii capabili să depunem semnăturile, conform legii, pe un simplu stick.

Fac din schimbarea modului în care sistemul electoral funcționează în România, din modul în care cetăţenii pot să-şi exprime liber opţiunea democratică angajamentul şi misiunea mea ca viitor preşedinte al României. Acest monopol al partidelor tradiţionale trebuie să înceteze”, a spus Mircea Geoană la Biroul Electoral Central (BEC).

Candidatul independent a mai precizat că demersul său este făcut „cu pasiune şi sinceritate”. „Nu avem maşinării de partid, nu avem bani de la buget şi am făcut acest lucru efectiv din dorinţa de a demonstra că în România se poate face un efort democratic onest, fără să ai nevoie nici de bani publici şi nici de maşinării de partid.”

O Administrație Prezidențială transparentă

Mircea Geoană s-a mai angajat să schimbe lucrurile la Administrația Prezidențială, promițând publicarea unui raport al cheltuielilor trecute ale instituției și transparență totală pentru viitor.

„Să nu credeți că Mircea Geoană, ca independent, va fi lipsit de influență sau de putere. Va fi cea mai influentă și cea mai decisivă președinție din istoria recentă a României. Pentru asta am intrat în campanie, pentru a schimba lucrurile, nu mă duc la Cotroceni ca să mă plimb sau să dorm. (…)

Un singur lucru mă deranjează pe mine, lipsa de transparență cu privire la cheltuirea banului public. (…) Eu voi cere un raport și voi face public cu privire la modul în care au fost cheltuiți banii Administrației Prezidențiale.

Iar Administrația mea Prezidențială, în cazul în care voi câștiga, va fi întotdeauna transparentă, voi comunica cu presa frecvent și nu o să fie nicio cheltuială pusă la secret, doar pentru că nu îi convine unui președinte ca presa și cetățenii să afle ce face cu banul public”, a subliniat fost înalt oficial NATO.

Sistemul politic actual este depășit

Miercuri, în cadrul evenimentului “Manifestul pe sănătate în programul electoral al candidatului Mircea Geoană pentru alegerile prezidenţiale”, organizat de Mişcarea România Renaşte, politicianul a declarat că instituțiile publice românești sunt “extrem de politizate”.

„Tema centrală a candidaturii mele este legată de faptul că sistemul politic actual şi modul în care este administrat statul român este depăşit din evoluţiile din societate: din sănătate, din educaţie, din modelele economice. (…)

Politicul românesc a rămas în urmă şi politizarea extrem de dură a instituţiilor statului face ca, din păcate, multă incompetenţă, risipă şi, de multe ori, corupţie să devină regula jocului şi nu excepţia în societatea noastră”, a afirmat el, citat de Agerpres.

Oameni competenți în locurile cheie din economie și societate

Candidatul independent s-a angajat ca, dacă va ajunge șef al statului, să numească premier acea persoană care va pune oameni competenți în “locurile cheie” din economie și societate.

„În discuţia cu orice viitor guvern, cu orice majoritate parlamentară, că nu o să fie una singură, că o să fie mai multe în anii viitori, această condiţie minimă necesară de a pune oameni competenţi în locurile cheie pentru economie şi societate este o precondiţie pentru numirea oricărui prim-ministru, a oricărei majorităţi şi instalarea oricărui guvern.

Şi de la acest lucru nu abdic, sub nicio formă (…), în deplin respect constituţional faţă de separaţia puterilor în stat şi de rolul Executivului, al Parlamentului şi al preşedintelui. Nu vrem să mergem şi să nu respectăm litera şi spiritul Constituţiei noastre”, a adăugat Geoană.

Educația și sănătatea, urgențe pentru Mircea Geoană

Fostul secretar general adjunct al NATO a mai precizat că urgențele sale sunt educaţia şi sănătatea, angajându-se că va promova meritocraţia şi nu tehnocraţia.

„Şi în sănătate, există un nivel de politizare inacceptabilă. Nu este normal ca algoritmul politic, negocierile între partide să numească directori de spitale în sectorul public. Nu este corect şi este contraperformant.

Nu este normal ca deciziile privind alocarea de resurse să fie făcute, mai degrabă, de către culoarea politică a administraţiei X sau a primăriei Y. Nu este corect faţă de cetăţenii ţării noastre care au nevoie, în mod egal, de investiţii si de susţinere.

Liderii adevăraţi ştiu să aleagă şi calea de urmat, dar şi prioritatea reală a problemelor pe care trebuie să le rezolve. (…) Nu vă promit miracole, nu va fi uşor.

Două urgenţe naţionale de care trebuie să ne apucăm cu toţii, cu mediul privat, cu zona civică, zona publică, cu partenerii noştri din străinătate, de care avem nevoie în continuare, sunt educaţia şi sănătatea”, a mai transmis politicianul.

Mircea Geoană a fost secretar general-adjunct al NATO timp de 5 ani, în perioada iulie 2019-septembrie 2024. El și-a anunțat candidatura la prezidențiale la o zi după ce și-a încheiat activitatea în cadrul Alianței.

Este a doua oară când Geoană intră în cursa pentru cea mai înaltă funcție în stat, după prezidențialele din 2009, când a pierdut la limită în turul al doilea în fața lui Traian Băsescu.

Please follow and like us:
Pin Share