Mircea Lucescu a rezolvat ”problema Mitriță” la națională: ”Am vorbit cu el, mi-a promis că nu se va mai întâmpla niciodată”

Mircea Lucescu a rezolvat ”problema Mitriță” la națională: ”Am vorbit cu el, mi-a promis că nu se va mai întâmpla niciodată”

Vedeta Universității Craiova a ieșit din circuitul primei reprezentative în perioada lui Edi Iordănescu și a ratat EURO 2024, dar a revenit sub tricolor la prima acțiune cu Il Luce pe banca tehnică.

Alex Mitriță, reabilitat de Mircea Lucescu la echipa națională

Înaintea meciului Kosovo – România din Liga Națiunilor, care se va disputa vineri, 6 septembrie, de la ora 21:45, Mircea Lucescu a ținut să precizeze că Alex Mitriță a meritat din plin să revină la echipa națională.

”Nu știu de ce s-a făcut atâta caz în legătură cu Mitriță. Pentru Craiova înseamnă foarte mult, e un jucător eficient, timid, emoțional. Are nevoie să se discute cu el altfel decât cu ceilalți. Am avut de dimineață o discuție cu el.

Mi-a promis că nu se va mai întâmpla niciodată (n.r. – un eventual conflict la națională), că ce i se va cere aia va face. Merită convocarea la națională, din toate punctele de vedere. Are valoare…

Sper ca într-o zi să facem un meci al echipei naționale la Craiova, iar el să fie în fața suporterilor lui”, a declarat Mircea Lucescu, în conferința de presă premergătoare partidei de la Priștina.

Toată lumea salută revenirea lui Mitriță la națională

Fostul președinte al Universității Craiova, Sorin Cârțu, a mărturisit pentru FANATIK că Alex Mitriță nu mai trebuie jucat în bandă, acolo unde trebuie să facă și fază defensivă, și trebuie să i se găsească un loc de unde să fie letal pe fază ofensivă.

Fostul președinte al LPF, Dumitru Dragomir, a spus la FANATIK SUPERLIGA că Mircea Lucescu nu avea să nu-l convoace pe fotbalistul Universității Craiova și este de părere că acesta îți poate câștiga de unul singur un meci.

Gigi Becali, patronul FCSB, a salutat și el revenirea lui Mitriță la echipa națională și l-a numit ”Messi de România” pe jucătorul pentru care ar fi fost dispus să cheltuie o sumă uriașă de bani pentru a-l transfera.

Patronul Universității Craiova, Mihai Rotaru, a dezvăluit faptul că jucătorul a primit cu multă bucurie convocarea la prima reprezentativă și a precizat faptul că Mitriță își dorea de foarte mult timp să revină sun tricolor.

Please follow and like us:
Pin Share