Mircea Lucescu este oficial noul selecționer al României. „Am făcut tot ce-am putut ca să nu vin” LIVE conferința de presă

Mircea Lucescu este oficial noul selecționer al României. „Am făcut tot ce-am putut ca să nu vin” LIVE conferința de presă

Mircea Lucescu este prezentat oficial dreptul noul selecționer al naționalei României, la o zi după ce a fost făcut anunțul. Cel mai titrat antrenor român revine astfel pe banca echipei naționale după 38 de ani.

“Am făcut tot ce-am putut ca să nu vin. Soția mi-a zis ca e timpul să stau acasă! Dar după ce Edi a renunțat, iar Hagi a refuzat, aveam datoria să accept. E obligația mea pentru fotbalul românesc. Nu știu dacă voi reuși, dar voi face totul!”, a transmis Mircea Lucescu, în conferinţa de presă organizată de FRF pentru prezentarea noului selecţioner.

Durata contractului este de doi ani, cu obiectiv de participare la Cupa Mondială din 2026, potrivit preşedintelui FRF, Răzvan Burleanu.

“M-au încercat multe sentimente, nostalgia de când am fost jucătorul și antrenorul naționalei. Ieri am stat vreo 3 ore de vorbă despre fotbal. Eu plec cu un handicap, am lipsit din fotbalul românesc în ultimii ani. Am încercat să recuperez. Nu m-am gândit niciun moment că o să devin selecționer”, a spus Mircea Lucescu.

“Cel care riscă sunt eu, dar voi pune tot ce știu la dispoziția fotbalului romanesc. Toată suflarea fotbalistică trebuie să fie alături de mine. Cei mai mulți au peste 70 de ani, cei care admiră longevitatea mea profesională. Vreau să cred ca se poate!”, a adăugat Mircea Lucescu.

Noul selecţioner a precizat că “văzând cum s-au comportat jucătorii la Euro, am speranțe ca ne putem califica la Mondialul din 2026”. “Nu vreau să am regrete”, a punctat Lucescu.

“Treaba mea începe de mâine. Încep să iau contact cu jucătorii, să le spun cam ce vreau, înainte de întâlnirea pe care o vom avea. Nu va fi ușor. Cel care riscă sunt eu. Dar vin cu încredere și convingere că se poate face. Toată lumea din jurul meu e concentrată pe a da continuitate performanței de la EURO”, a mai declarat Lucescu, potrivit GSP.

De imagine n-aveam nevoie, de bani nu aveam nevoie, puteam să stau cu strănepotul meu. Dar n-am fost laş, nu puteam să zic nu.

Mircea Lucescu a precizat că a acceptat să fie selecţionerul echipei naţionale la insistenţele conducerii federaţiei. “Trebuia să mă operez de coxartroză, am amânat-o ca să vin la echipa națională”, a spus Lucescu.

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a spus că Mircea Lucescu ar fi vrut să antreneze gratis din respect pentru naționala. Întrebat dacă salariul noului selecţioner este sub sau peste cel al lui Daum, Lucescu a intervenit şi a punctat: “iau banii pe care i-au luat cei dinaintea mea, de 10 ori mai puțin ca-n alte părți”. Surse din FRF susțin ca va avea un salariu lunar de 27.000 de euro.

Lucescu: Burleanu ar putea fi un excelent al sportului

Întrebat despre declarațiile legate de Răzvan Burleanu, despre care a spus acum 6 ani ca este incompatibil cu fotbalul, Lucescu a spus ca l-a urmărit pe președinte, a făcut multe lucruri și “ar putea fi un excelent ministru al sportului”.

Răzvan Burleanu a obţinut în 2018 al doilea mandat ca președinte al Federației, după ce a câștigat alegerile în fața lui Ionuț Lupescu, susținut de Lucescu. Burleanu a oferit o declarație care i-a făcut pe adversari să se simtă „mici”: „Nu a fost un fleac, dar i-am ciuruit”

Noul selecţioner al României va debuta oficial la începutul lunii septembrie, când începe ediţia 2024 – 2025 a Ligii Naţiunilor.

Mircea Lucescu a avut o carieră impresionantă ca antrenor, gestionând numeroase echipe de club și naționale de-a lungul anilor.

Printre acestea se numără:

Echipe de club:

România: Corvinul Hunedoara, Dinamo București, Rapid București
Italia: Pisa, Brescia, Reggiana, Inter Milano
Turcia: Galatasaray, Beșiktaș
Ucraina: Șahtar Donețk, Dinamo Kiev
Rusia: Zenit Sankt Petersburg

Echipe naționale:

România
Turcia

Lucescu a avut cel mai mare succes cu Șahtar Donețk, unde a câștigat numeroase titluri naționale și Cupa UEFA în 2009. De asemenea, a obținut rezultate remarcabile cu Dinamo Kiev și Zenit Sankt Petersburg.

  

  

Please follow and like us:
Pin Share