„Moara cu noroc” le-a purtat noroc

RMAG news

„Moara cu noroc” de Ioan Slavici le-a purtat noroc candidaţilor la examenul de Bacalaureat. Particularităţile nuvelei sau caracterizarea unui personaj dintr-o nuvelă studiată au fost subiecte accesibile, spun şi candidaţii, şi profesorii.

Au fost însă și incidente. Subiectele au apărut pe internet la scurt timp după începutul examenului, iar în Capitală, unii candidaţi au aşteptat chiar şi trei ore ca să predea lucrările.

Un număr 134.000 de candidaţi susţin zilele acestea examenul maturităţii, fiind cea mai bună participare din ultimii patru ani.

Prima sesiune (iunie – iulie) se desfăşoară, în perioada 1 – 5 iulie, în 477 de centre. 

După probele scrise de la Limba şi literatura română, marți elevii  vor susţine proba obligatorie a profilului – Matematică şi Istorie, în funcţie de profil.

Joi va avea loc proba la alegere a profilului şi specializării, unde se poate opta, în funcţie de filieră, profil şi specializare pentru una din cele 10 discipline: Biologie, Chimie, Fizică, Economie, Filosofie, Geografie, Informatică, Logică, argumentare şi comunicare, Sociologie şi Psihologie.

Vineri, elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale vor susţine proba de Limba şi literatura maternă.

Declarația zilei

Este greu să obţii 10 la acest examen (proba de Limba şi literatura română de la Bacalaureat – n.r.), dar nu este imposibil. Deci pot obţine 10 elevii care au citit, care au obişnuinţe de lectură, care au studiat temeinic programa şi care au şi exerciţiul redactării. (…) În funcţie de cerinţa subiectului, se poate lua nota 10 de elevii studioşi şi legaţi aşa, sufleteşte, de spaţiul literar şi de cunoştinţele de limbă şi literatură. Nota 10 e posibil de luat”, a spus, pentru Agerpres, Camelia Gavrilă, Directorul Colegiului Naţional „Costache Negruzzi” din Iaşi.

The post „Moara cu noroc” le-a purtat noroc appeared first on Cotidianul RO.