Moarte cumplită pentru un bărbat din Dâmbovița. Cum și-a găsit sfârșitul, la doar 49 de ani

Moarte cumplită pentru un bărbat din Dâmbovița. Cum și-a găsit sfârșitul, la doar 49 de ani

Și-a găsit sfârșitul la numai 49 de ani luni seară, într-o localitate din Dâmbovița. Bărbatul a fost prins sub un tavan care s-a prăbuşit peste el. Pompierii au fost solicitați să intervină de urgență.

Bărbat de 49 de ani, ucis de un tavan

Totul s-a petrecut în localitatea Poiana din judeţul Dâmboviţa. Pompierii l-au scos pe om inconștient de sub dărâmături şi i-au aplicat imediat manevre de resuscitare. Din nefericire, acestea nu au dat rezultat, iar medicii au fost nevoiți să declare decesul, potrivit News.ro.

Conform informațiilor transmise de ISU Dâmboviţa, aceștia au fost chemați luni seară, să intervină pentru o persoană blocată sub dărâmături, în localitatea Poiana, unde au trimis detaşamentul de Pompieri Titu.

La fața locului au intervenit cu o autospecială de stingere şi un echipaj SMURD, iar Garda de Intervenţie Potlogi a venit cu o autospecială de stingere.

„Victima, un bărbat de 49 de ani, a fost extrasă în stare de inconştienţă. Din nefericire, victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare, astfel echipajul medical a declarat decesul acesteia”, a transmis ISU Dâmboviţa.

O altă femeie din Capitală a fost aproape să moară după ce tavanul unui supermarket a căzut peste ea

În luna martie a acestui an, o femeie de 70 ani a fost aproape să moară după ce tavanul unui supermarket s-a prăbușit peste ea. S-a întâmplat într-un magazin de pe strada Liviu Rebreanu din Sectorul 3.

La momentul prăbușirii în acel perimetru se aflau aproximativ 10 oameni, iar cei mai mulți dintre ei erau angajați. Din nefericire, tavanul a căzut  fix pe bătrână care a fost lovită la cap. Acesta a suferit traumatisme minore și a fost dusă la spital.

„Pe strada Liviu Rebreanu, la un supermarket, s-a desprins o bucată de tavan, aproximativ 2 mp, care a căzut peste o persoană. Victima (femeie 70 ani) a fost preluată de un echipaj medical, în stare de conștiență, ulterior fiind transportată la Spitalul Pantelimon, cu traumatisme minore.

Celelalte 10 persoane au ieșit din interior fără probleme, iar magazinul a fost închis. Am intervenit cu 2 autospeciale de stingere, respectiv 1 echipaj medical în sprijin”, au declarat pe atunci reprezentanții ISU.

De asemenea, a venit cu un răspuns și conducerea magazinului. După câteva ore de la incident, reprezentanții Supeco România au anunțat că regretă cele întâmplate și că au luat prompt toate măsurile pentru atenuarea acestui incident, alertând de urgență autoritățile abilitate.

Please follow and like us:
Pin Share